Constantin Roibu: “Cineva din exterior vrea să destabilizeze echipa de handbal OLTCHIMÔÇ£
Constantin Roibu: „Cineva din exterior vrea să destabilizeze echipa de handbal OLTCHIM“
Pe toată durata partidei de campionat, Oltchim – CSM Cetate Deva, galeria vâlceană „Brigada Zăvoi” a scandat împotriva antrenorului principal Radu Voina. „Voina credem că-nţelegi / Noi nu vrem decât să pleci”, „Demisia, demisia” sau „Hai fetelor că se poate!”, au fost câteva scandări frecvente ale celor din galerie. Venit mai târziu la meci, directorul general al SC Oitchim, Constantin Roibu, s-a declarat surprins de atitudinea celor din galerie:
„E clar, şi chiar puteţi să scrieţi, că băieţii sunt manipulaţi, există cineva din exterior care vrea să destabilizeze echipa şi care poate chiar vrea astfel să se autopropună astfel la echipă. Oricum, antrenorul nu-l schimbă galeria. Mă mir că fac aşa ceva devreme ce clubul le oferă facilităţi: intrarea la meci gratuit, deplasarea la alte partide, chiar şi afară, tot gratuit, iar ei acţionează acum împotriva clubului. Dacă vor continua aşa vom lua măsuri şi s-ar putea să ajungem să dăm bilete la meciuri pe bază de buletin”, a mai spus, indignat, Roibu.