|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Noi lideri la PSD! 

Noi lideri la PSD!

Tiberiu Pîrnău

Gata domnilor Ion Cîlea şi Dumitru Persu! E timpul să părăsiţi scena. Acum o veţi părăsi în aplauzele membrilor de partid. Mai tarziu s-ar putea să plecaţi pe uşa din dos, în huiduielile aceloraşi oameni. V-aţi trăit traiul, v-aţi mâncat mălaiul din punct de vedere politic! Aţi fost o viaţă în funcţii de conducere, uneori pe merit, alteori în virtutea unor inerţii conjuncturale, acum e momentul să vă daţi la o parte. Să-i lăsaţi pe colegii mai tineri, dar nu lipsiţi de experienţă, să preia frâiele Organizaţiei Judeţene a PSD Vâlcea.

Nu pe cei cu tuleie de-abia înflorite pe feţe, ci pe aceia care au muncit cu rezultate ani de zile pe fronturile electorale. Înţelegeţi că trebuie să faceţi din bun simţ, în mod natural, un pas înapoi. Nu vă mai agăţaţi cu disperare de funcţiile politice! Nu daţi demnitatea pe penibilitate, acum la vârste venerabile. Nu aruncaţi la gunoiul istoriei personale propriile cariere politice şi administrative.

Acum este momentul de cotitură al vieţilor dumneavoastră. Daţi dovadă de înţelepciune şi gândiţi pentru câteva clipe în folosul unui grup de oameni, uniţi sub sigla PSD la Vâlcea! Nu fiţi din nou egoişti! Domnule Ion Cîlea, să fiţi sigur că nimeni nu vă va construi o statuie, nici măcar un soclu, dacă veţi candida din nou la preşedinţia filialei judeţene şi veţi fi înfrânt. Preferaţi o înfrângere ruşinoasă unei retrageri glorioase? Sunteţi chiar aşa de sigur că oamenii din partid vă mai doresc la cârma organizaţiei judeţene? Nu vă îmbătaţi cu apă rece!

Dumitru Persu este un individ care pune mândria, orgoliul şi interesul personal în faţa binelul partidului. Acest lucru l-a dovedit cu vârf şi îndesat de-a lungul anilor. Persu a avut funcţii grele şi în comunism şi în capitalism, a tăiat şi a spânzurat în ambele regimuri. Le-a tăiat capetele din brâu, metaforic vorbind, foştilor săi şefi din diverse domenii: administraţie publică, financiar – bancar, politic. Fără milă, cu sânge rece, dintr-o singură lovitură! Chiar şi în acţiuni ce păreau nobile a urmărit scopuri perverse.

Acum se gândeşte cum să trădeze şi să treacă în noua barcă, în cea câştigătoare. La alegerile din primăvara acestui an pentru preşedinţia Organizaţiei Judeţene a PSD va juca la cel puţin două „capete“. De data aceasta socotelile nu-i vor mai ieşi! Va fi aruncat din barcă, fără vestă de salvare. Se va duce la pensie, o pensie grasă, barosană, nu una de mizerie, aşa cum au milioanele de pensionari care cred încă în minciunile şi ipocrizia liderilor PSD, putred de bogaţi. Cred şi votează fără crâcnire. Da, este momentul ca Dumitru Persu să meargă în parc, nu să plimbe căţelul, nici nepoţii (că nu-i are), ci să citească ziare la bibliotecă, articole din anii săi de glorie, să trăiască iluzia că e mereu în frunte, cel care conduce, care decide soarta a mii de oameni.

Pesediştii Vasile Bleotu, Dan Mazilu, Laurenţiu Coca, Aurel Vlădoiu, Adrian Burlan şi mulţi alţii sunt adevăraţii câştigători ai alegerilor la Vâlcea. A învins o echipă, nu un om sau doi. Acesta este adevărul! De munca, de sacrificiile, de inteligenţa acestor oameni profită acum Ion Cîlea şi Dumitru Persu, care-şi construiesc idoli ciopliţi privindu-se în oglindă.     

Leave a Response