|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Aurel Vlădoiu renunţă să mai candideze la preşedinţia PSD Vâlcea 

Nu are sânge în…instalaţii! După ce a fost tras de urechi de Ion Cîlea,

Aurel Vlădoiu renunţă să mai candideze la preşedinţia PSD Vâlcea


• Pe surse am aflat că deputatul PSD îl va susţine pe actualul preşedinte în confruntarea internă cu condiţia: „Dumitru Persu out!“

Deputatul Aurel Vlădoiu contrazice zvonurile potrivit cărora ar intenţiona să candideze pentru funcţia de preşedinte al PSD Vâlcea. Parlamentarul a reafirmat că astfel de informaţii sunt lansate de adversarii PSD cu scopul de a-i învrăjbi pe social-democraţi. „PSD a fost, este şi va rămâne o forţă. Acest lucru îl ştiu şi adversarii noştri politici şi tocmai de aceea vin cu astfel de «fumigene» politice. Au văzut că din afară nu au nicio şansă să ne distrugă, pentru că, în primul rând, fundaţia partidului nostru este foarte solidă, aşa că ei încearcă metode noi, atât la nivel central, cât şi pe plan local. În ceea ce mă priveşte, am mai spus-o şi anul trecut: nu voi candida pentru funcţia de preşedinte, iar povestea cum că aş unelti împotriva lui Ion Cîlea este o prostioară pe care numai naivii o iau în seamă.

Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte clare, în sensul că cel care trebuie să ocupe această funcţie trebuie să stea în judeţ şapte zile pe săptămână. Eu, fiind parlamentar, stând foarte mult timp la Parlament, pe la ministere, nici nu m-aş gândi la aşa ceva. Preşedintele organizaţiei trebuie să fie permanent în contact structurile noastre din teritoriu, din tot judeţul, să fie în temă cu tot ceea ce se întâmplă în oraşele şi comunele vâlcene, deci ar fi absurd să candidez împotriva lui Ion Cîlea, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean, funcţie extrem de importantă care, printre altele, face ca să aibă un dialog şi o colaborare foarte strânsă cu primarii”, a spus Aurel Vlădoiu.

Social-democratul a lansat, totodată, un mesaj de unitate către toţi colegii săi, subliniind importanţa muncii în echipă. „Cred că trebuie să avem mai multă încredere unii în alţii şi să înţelegem că numai împreună putem realiza ceea ce ne propunem. Singuri, fiecare de pe câte un front paralel, nu avem nicio şansă. La Vâlcea, putem avea cea mai puternică echipă de conducere şi putem transmite acest semnal şi celorlalte judeţe, cum am mai făcut-o şi cu alte ocazii. Unitatea este cuvântul cheie pentru organizaţia Vâlcea a PSD, dar şi pentru tot partidul, la nivel central”, a conchis deputatul PSD.

Leave a Response