Ion Cîlea îl susţine necondiţionat pe Mircea Geoană
Chiar dacă nu vrea să recunoască oficial,
Ion Cîlea îl susţine necondiţionat pe Mircea Geoană
• Deputaţii Bleotu şi Vlădoiu îl vor preşedinte PSD pe Adrian Năstase
Se ascut săbiile în interiorul PSD Vâlcea. Lupta internă de la centru pentru preşedinţia partidului are ecou şi în judeţul nostru. Se confruntă două forţe puternice: Mircea Geoană, liderul în funcţie care a pierdut la mustaţă alegerile pentru preşedinţia ţării şi Adrian Năstase, fost preşedinte PSD, fost prim ministru, un politician cu carismă, puternic şi din nou în ascensiune. Ambii politicieni au în jurul lor echipe puternice de susţinători. Partidul s-a scindat în cel puţin două tabere, dacă nu ţinem cont de eventualele candidaturi ale lui Miron Mitrea şi Cristian Diaconescu.
Lupta va fi acerbă, aproape pe „viaţă şi pe moarte“. De deznodămândul acestei confruntări depinde într-o foarte mare măsură viitorul PSD-ului. Şi în interiorul organizaţiilor judeţene au început frământările. Pe zi ce trece, tabăra „pro Năstase“ găseşte din ce în ce mai mulţi adepţi. Pesediştii nu uită vremurile de glorie din perioada 2001-2004, când PSD conducea singur ţara, când toată puterea era concentrată în mâinile lui Adrian Năstase, un lider autoritar, dar care ştia să-şi recompenseze oamenii.
Şi în Vâlcea organizaţia judeţeană tinde să se împartă în două grupări: cea condusă de Ion Cîlea şi Dumitru Persu, care-l susţine necondiţionat pe Mircea Geoană şi cealaltă coordonată de deputaţii Vasile Bleotu şi Aurel Vlădoiu, care au declarat deja că îl doresc preşedinte al PSD pe Adrian Năstase. Deja liderii de la Vâlcea au demarat întâlnirile în teritoriu pentru a-i convinge pe votanţii de la congresul din luna martie să-l voteze pe unul dintre cei doi candidaţi. (Tiberiu Pîrnău)