Optimismul românesc şi pesimismul european 

Optimismul românesc şi pesimismul european

Marile teme care au dominat viaţa politică a României în ultimul an nu au avut, în general, nici o legătură cu integrarea. Alegerile anticipate, votul uninominal, schimbarea conducerii pesediste a celor două camere ale Parlamentului au reprezentat temele dominante, reflectate fidel de presă. Integrarea europeană nu a fost decât un bun motiv de dispute sau în cel mai bun caz, de propagandă electorală ieftină pentru o formaţiune politică sau alta. Scepticismul Uniunii Europene în ceea ce priveşte capacitatea României de a se conforma noilor reguli vine probabil şi din această lipsă de preocupare a (i)responsabililor de la Bucureşti în ceea ce priveşte corectarea erorilor comise de-a lungul procesului de integrare. Dacă vom analiza declaraţiile guvernanţilor de-a lungul ultimului an, vom observa un optimism aproape deşănţat în ceea ce priveşte integrarea la termen a României. S-a vorbit despre integrarea la 1 ianuarie 2007 aproape la modul trecut, ca şi cum aceasta s-ar fi şi petrecut deja. Aceasta, cu toate steguleţele galbene şi roşii fluturate de băieţii de la UE. Putem spune, cu riscul minim de a greşi, că optimismul românilor s-a izbit de pesimismul europenilor, exact atunci când ţara noastră avea nevoie mai mult decât oricând de certitudini.

Concluziile raportului de ţară de acum trei zile nu fac decât să demonstreze încă o dată, dacă mai era nevoie, că discordia între partidele aflate la guvernare nu reprezintă decât un argument pentru lăsarea României în ceaţă, până în luna septembrie. Războiul dintre palate, discuţia despre schimbarea premierului, speculaţiile privind o posibilă părăsire a guvernului de către un partid politic sau altul, teoria guvernului minoritar şi o sumedenie de alte chestiuni de mai mică sau mare importanţă, i-au făcut pe europeni să ne privească, din nou, ca pe o naţiune de neserioşi. Atunci când declari ori de câte ori ai ocazia, că premierul ar putea fi schimbat în funcţie de concluziile raportului de ţară din 16 mai, nu trebuie să te miri în faţa concluziilor celor care decid ce se va întâmpla cu România de acum încolo. O parte din scepticismul european se leagă de neseriozitatea celor care ne conduc; provizoratul, inconsecvenţa, balcanismul – nu reprezintă premise pentru un dialog de o asemenea importanţă cum este cel privind integrarea.

Tare îmi este teamă că politicienii români nu au înţeles nici în acest al doisprezecelea ceas importanţa misiunii lor. Privindu-i cât sunt de preocupaţi de chestiuni de ordin intern, de şmecherii legislative, de bătălii minuscule, de răfuieli politice, de întrebări gen: a fost sau nu bun comunismul?, nu ai cum să nu-i înţelegi pe responsabilii europeni. Cu o ţară ca România este greu de discutat; vă imaginaţi ce probleme vom avea atunci când vom face parte din marea familie europeană? Vom trăi şi vom vedea…

• Octavian HERŢA