|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Nu sunt bani pentru expertize la dosarele penale 

Parchetul trage un semnal de alarmă:

Nu sunt bani pentru expertize la dosarele penale

La sfârşitul anului 2009, au rămas nesoluţionate 14.618 dosare, dintre care 62 la urmărire proprie şi 14.556 la supravegherea cercetărilor, cu 4,5% mai multe faţă de anul 2008. Parchetul Vâlcea se confruntă în continuare cu lipsa acută de personal. La ora actuală, în evidenţe există şi 400 de dosare foarte vechi, cu expertize dispuse şi efectuate, dar netrimise către procurori pentru că nu sunt bani pentru achitarea acestora. „O pondere semnificativă în întârzierea soluţionării unor dosare importante o reprezintă lipsa mijloacelor băneşti pentru efectuarea expertizelor”, a precizat Teodor Trancă. În 2009, numai la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea unui procuror i-a revenit un număr 2696 de dosare şi lucrări.

Procurorii vâlceni au soluţionat astfel 52.330 de dosare, din care 29.737 – dosare penale, 3.166 de plângeri şi 9.588 de lucrări generale. Pe parcursul anului au fost trimişi în judecată 573 de inculpaţi, 44 în stare de arest preventiv, iar în 4376 de cazuri s-a luat decizia de netrimitere în judecată. Chiar dacă volumul activităţii a crescut considerabil, Parchetul Vâlcea se confruntă în continuare cu lipsa de procurori, în special la Horezu, Brezoi şi Drăgăşani, unde primii procurori au fost delegaţi în tot cursul anului, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti, primul procuror a decedat la începutul lunii februarie 2009, atribuţiile fiind exercitate de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Brezoi, activitatea o desfăşoară două persoane, la Bălceşti, urmează să fie transferat un procuror, iar la Horezu sunt patru, deşi ar fi nevoie de şase, la Râmnicu Vâlcea, 10 din 13, iar la Drăgăşani, 5 din 6.

Leave a Response