|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Eugen Istodor, mâzgălitorul de hârtie de la Academia Caţavencu şi cel care a creat tone de maculatură cu „volumele” sale, a publicat un aşa zis interviu cu primarul Mircia Gutău, aflat în Penitenciarul Colibaşi. Acest Istodor nu are măcar decenţa de respecta un om aflat în dificultate. Pe un ton plin de ironii şi aluzii ieftine, scriitorul de mucava Eugen Istodor face trimiteri indirecte la flagrantul din toaleta Hotelului Maria, uitând probabil că primarul Mircia Gutău nu se afla atunci acolo. Se pare că susnumitul Istodor (făcut absolvent de Litere pe uşa din dos) are o preferinţă specială pentru viaţa din închisoare pentru că în 2004 acesta a scris romanul „Vieţaşii de pe Rahova”. Vieţaşii sunt acele persoane condamnate şi închise pe viaţă!

• De-a dreptul incendiară este, însă, o altă ipoteză, aceea că decizia de condamnare a primarului Mircia Gutău este o lovitură peste ochi administrată PD-L de către magistraţi, aflaţi în plin război pentru păstrarea pensiilor speciale. Cum se ştie, guvernul Boc a pus gând rău pensiilor speciale ale acestora, ele putând scădea până la o treime din valoarea actuală. Evident, magistraţii nu stau cu mâinile în sân, au format imediat o asociaţie şi ameninţă cu scandal, contestări la Curtea Constituţională, iar procurorul general însuşi e nevoit să ceară, oficial, păstrarea pensiilor speciale pentru magistraţi.

Să fi ales aceştia o metodă mai dură de a-şi semnala profunda nemulţumire, prin „executarea” lui Gutău? Mircia Gutău pare să fie o victimă colaterală în războiul magistraţilor cu guvernarea PD-L. Iar dacă ne amintim că, doar cu cîteva săptămâni înaintea pedelistului Gutău magistraţii i-au dat o condamnare la închisoare şi deputatului Cosmin Popescu, liderul PD-L Gorj, lucrurile par şi mai încurcate.

• O decizie înţeleaptă a noii conduceri de la Uzinele Sodice Govora: de câteva săptămâni, întreprinderea a început să demoleze bucată cu bucată halele şi secţiile de producţie dezafectate şi care erau desprinse parcă dintr-un film horror.

• Tot despre Uzinele Sodice Govora trebuie să spunem faptul că Zaremba şi PCC încearcă să cumpere fabrica pe uşa din dos. Printr-o manevră financiară, fostul securist polonez vrea să pună mâna pe Ciech Polonia, care deţine fabrica Zakem (cu produse similare ca ale Oltchim), după ce a păcălit statul polonez cumpărând pe nimic întreprinderea Zak. Dacă îi va reuşi planul, Zarmeba va ajunge proprietar şi al USG-ului, având în vedere că Ciech Polonia este acţionar majoritar la Uzinele Sodice Govora.

• De când a ajuns prefect, Petre Ungureanu a încearcă să impună un nou stil de lucru la Instituţia Prefectului. Pentru a le uşura munca angajaţilor, prefectul s-a gândit să… le aducă dejunul la birou, astfel că a dat sfoară în ţară de organizarea unei licitaţii privind alegerea unei firme de catering. Licitaţia a avut loc în ianuarie, şi se pare că firma câştigătoare este OK.

• Potrivit declaraţiei de avere, Livia Doina Stanciu (judecătoarea de la ICCJ care l-a condamnat pe primarul Mircia Gutău) câştigă pe lună peste 210 milioane lei vechi net, numai din salarii. Ca o ironie a sorţii, domna Stanciu a trecut în declaraţia de avere şi… un autoturism Dacia 1310 din 1999.

Leave a Response