|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Prefectul Petre Ungureanu: 

Prefectul Petre Ungureanu:Orban să-şi vadă de treburile lui politice, sunt avocat şi ştiu ce înseamnă legea!

Liberalii solicită Executivului demiterea lui Petre Ungureanu din funcţia de prefect de Vâlcea, a anunţat luni, la finalul Biroului Politic Central al PNL, prim-vicepreşedintele partidului Ludovic Orban. 
Potrivit acestuia, solicitarea liberalilor ‘este una îndreptăţită’, deoarece Ungureanu nu a emis ‘nici până astăzi’, ordinul de încetare a mandatului primarului Mircia Gutău, care a fost condamnat definitiv la trei ani şi jumatate de închisoare prin sentinţa Înaltei Curţi a Casaţiei şi Justiţiei (ÎCCJ).


Prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu a afirmat luni, în replică la declaraţiile prim vice-preşedintelui PNL, Ludovic Orban, că oamenii politici ar trebui ”să-şi vadă de treburile politice” iar de administraţie să se ocupe ”cei îndreptăţiţi să o facă”. 
„Afirmaţia lui Orban nu mă face decât să mi se întărească ideea că este necesară depolitizarea funcţiei de prefect. Orban să îşi vadă de treburile lui politice, iar de administraţie să se ocupe cei care sunt îndreptăţiţi să o facă. Sunt avocat şi ştiu ce înseamnă legea. În cazul Gutău, nu mă voi abate o literă de la legea 340.

După ce voi primi toate înştiinţările legale privind cazul Gutău şi după ce voi reflecta şi eu asupra cazului voi lua o decizie“, a precizat Petre Ungureanu. 
În urmă cu o săptămână, prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu a declarat că va emite ordinul de încetare al mandatului lui Mircia Gutău, după data de 17 februarie, primul termen fixat în judecarea la ICCJ a contestaţiei în anulare formulată de primarul arestat. 

„Dacă mă grăbesc şi emit ordinul de încetare al mandatului, şi Guvernul fixează alegeri pentru primărie, iar pe de altă parte, Mircia Gutău primeşte un verdict favorabil şi se poate întoarce ca primar. Nu iese o încurcătură?“, declara atunci prefectul de Vâlcea. (Agerpres)

Leave a Response