|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Prevenirea traficului de persoane 

Prevenirea traficului de persoane

În luna ianuarie, jandarmii vâlceni, în cooperare cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog, ai Poliţiei Vâlcea şi psihologi din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, au executat patru acţiuni preventive în judeţul Vâlcea, ocazie cu care au fost prezentate participanţilor noţiuni şi aspecte legate de efectele nocive ale consumului de droguri, alcool şi tutun; violenţa în şcoli, în familie şi în sport şi traficul de persoane.

La aceste acţiuni au participat peste 200 de copii şi cadre didactice de la Grupul Şcolar Oltchim Rm.Vâlcea; Colegiul Tehnic Forestier Rm. Vâlcea; Grupul Şcolar Constantin Brâncoveanu Horezu şi Şcoala cu clasele I-VIII din cartierul Goranu. Cu aceste ocazii, pe lângă aspectele prezentate de vorbitori au fost distribuite elevilor şi materiale cu conţinut informativ (afişe, pliante) şi prezentate filme documentare cu tematică specifică. Astfel de acţiuni vor fi organizate frecvent în instituţiile de învăţământ.

Leave a Response