|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Sprijin pentru întreprinzători 

Sprijin pentru întreprinzători

Senatorul PNL Emilian Frâncu a iniţiat, alături de preşedintele PNL Crin Antonescu şi deputaţii PNL Relu Fenechiu şi Victor Paul Dobre, o propunere legislativă care prevede măsuri de stimulare pentru angajatorii din mediul privat care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sistemul bugetar.

Concret, se propune ca orice angajator care încadrează în muncă persoane disponibilizate din sistemul bugetar, înscrise în evidenţa Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu statut de şomer, să beneficieze de o subvenţie pentru fiecare persoană pe care o angajează şi care a fost disponibilizată în condiţiile mai sus menţionate, echivalentă cu o sumă egală cu ajutorul de şomaj pe care aceasta ar fi fost îndreptăţită să îl primească.

Emilian Frâncu este de părere că adoptarea acestei propuneri legislative nu ar presupune niciun efort bugetar suplimentar, deoarece subvenţia care se acordă angajatorului se virează prin Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă din bugetul asigurărilor sociale de şomaj, în aşa fel încât sumele care s-ar vira către şomeri la bugetul asigurărilor sociale să se acorde angajatorilor cu scopul de a crea locuri de muncă.

Senatorul PNL consideră că această iniţiativă legislativă produce efecte benefice şi pentru bugetul de stat deoarece, în perioada în care şomerii primesc ajutor de şomaj, statul nu beneficiază de contribuţii la buget, aşa cum s-ar întâmpla în cazul în care persoanele disponibilizate ar fi reîncadrate în muncă.

„Consider că această iniţiativă legislativă este totodată şi o măsură anticriză pe care Guvernul este dator să o pună în aplicare în vederea creării de noi locuri de muncă şi salvării de la şomaj a personalului bugetar care urmează a fi disponibilizat” a concluzionat Emilian Frâncu.

Leave a Response