|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ponta va conduce PSD cu echipa lui Geoană 

Ponta va conduce PSD cu echipa lui Geoană

• Baronii locali Vanghelie, Oprişan şi Cîlea  – printre vicepreşedinţi

Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Constantin Niţă, Ioan Toma, Marian Oprişan, Adrian Severin au fost aleşi, în urma votului Congresului PSD, vicepreşedinţi ai Partidului Social Democrat, printre cei care au ratat postul de vicepreşedinte numărând-se Ilie Sârbu, Marian Sârbu, Corina Creţu.

Ecaterina Andronescu a obţinut 1070 de voturi, mai multe decât noul preşedinte al partidului, Victor Ponta, care a fost ales cu 856 de voturi.

Dan Nica a obţinut 814 voturi, Gheorghe Nichita a obţinut 755 voturi, Ioan Toma şi Marian Vanghelie au obţinut câte 667 voturi, Titus Corlăţean a obţinut 639 voturi, Rodica Nassar a obţinut 620 voturi, Constantin Niţă a fost reales vicepreşedinte, cu 617 voturi, în timp ce Ion Prioteasa a fost ales vicepreşedinte cu 576 voturi, Robert Negoiţă a fost ales cu 561 voturi, Ion Cîlea (preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Vâlcea – susţinător înfocat al lui Mircea Geoană) a fost ales cu 538 voturi, Marian Oprişan a fost ales vicepreşedinte cu 520 voturi, Ioan Chelaru a obţinut 517 voturi, Valeriu Zgonea a fost ales cu 514 voturi, iar Adrian Severin a obţinut 506 voturi.

Toţi candidaţii PSD Bucureşti au obţinut mandatele de vicepreşedinte, iar principalii susţinători ai lui Geoană – Niţă, Nica,Toma, Prioteasa – au fost reconfirmaţi în funcţii.

Dintre apropiaţii lui Ponta au fost aleşi vicepreşedinţi Titus Corlăţean, Valeriu Zgonea, Robert Negoiţă.

Printre cei care nu au obţinut funcţia de vicepreşedinte se numără Marian Sârbu, Ilie Sârbu, Corina Creţu, Rovana Plumb, Ion Vasile, Ion Stan, Lia Olguţa Vasilescu, Iulianm Iancu, Nicuşor Constantinescu, Ana Birchall. Cele 15 posturi de vicepreşedintele au fost disputate de aproape 60 de candidaţi.

Leave a Response