|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Şapte gospodării din Milcoiu, pe buza prăpastiei 

Şapte gospodării din Milcoiu, pe buza prăpastiei

Alunecările de teren fac ravagii în judeţul Vâlcea. Sute de familii din comună vâlceană Milcoiu au rămas izolate după ce drumul de acces către trei sate ale localităţii a fost distrus de o alunecare de teren. Oamenii sunt îngroziţi, mai ales că surparea a ajuns la gardurile a şapte gospodării, aflate acum în pericol de a fi înghiţite de pământ. Autorităţile au nevoie de şapte miliarde de lei vechi pentru a remedia situaţia şi cer ajutor de la Guvernul României.

Hăul a ajuns lângă case

Către satele Izbăşeşti, Milcoiu de Sus şi Şuricaru din comuna Milcoiu, judeţul Vâlcea nu se mai poate ajunge decât la pas. Drumul comunal care ducea către familiile din aceste sate a fost închis săptămâna trecută, după ce o alunecare de teren mai veche s-a reactivat şi a rupt definitiv calea de acces. Pământul a luat-o la vale şi a distrus terasamentul şoselei, ajungând până la gardurile a şapte gospodării din zonă. Oamenii sunt acum disperaţi şi se tem că peste noapte ar putea rămâne fără case. „De o săptămână şi ceva stăm fără drum. Într-o noapte, după ploile astea, s-a dus tot la vale. Acum stăm să vedem ce se întâmplă”, spune o localnică. „Îmi este frică, cum să nu-mi fie frică, oricât de departe ar fi casa, când s-o porni ne duce şi pe noi la vale.”, adaugă altă bătrânică, a cărei casă este la mai puţin de trei metri de hăul care s-a format în drum.

Depăşiţi de situaţie

Drumul cu pricina a mai fost afectat de alunecări de teren. Primăria a intervenit însă cum a putut pentru a remedia situaţia. De această dată, primarul din Milcoiu se declară depăşit de situaţie. Autorităţile locale cer ajutor de la Consiliul Judeţean. „Acesta este drumul principal către cele trei sate. A trebuit să fie închis, pentru că nu se poate trece pe aici decât cu pasul. Problema cea mare este că elevii şi maşinile cu pâine trebuie acum să ocolească opt kilometri pentru a ajunge în acele sate. Acum o lună – o lună să jumătate s-a mai rupt o dată drumul asta, dar atunci l-am făcut noi. L-am stabilizat, am pus piatră cât să fie accesibil pentru maşini, dar acum nu ştiu cum vom face. E peste puterile mele. Trebuie vreo şase-şapte miliarde de lei vechi pentru stabilizarea lui, cu tot cu manoperă, cu ciment, cu mâna de lucru, cu conductele de apă”, apreciază Gheorghe Muşat, primarul din Milcoiu.

Soluţii aproape imposibile

Conducerea Consiliului Judeţean promite că va încerca să găsească bani pentru Milcoiu, dar şansele de a obţine aceste fonduri de la Guvern sunt destul de mici. „Voi iniţia un proiect de hotărâre de guvern, împreună cu prefectul Ungureanu, pentru obţinerea acestor fonduri. Aceste lucrări pot fi finanţate numai din fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului. Nenorocirea este că aceşti bani nu vin al timp şi e de înţeles că bugetul este cum este, dar riscul cel mare, în cazul unor astfel de alunecări, dacă nu sunt stopate în timp util, este acela de a complica şi mai mult situaţia. La volume mult mai mari de lucrări sunt costuri mult mai mari pentru refacerea lor”, a precizat Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Pentru refacerea drumurilor afectate în judeţ de ultimele ploi, Consiliul Judeţean ar avea nevoie de 20 de miliarde de lei vechi.

Leave a Response