Ruta ocolitoare de legătură cu satele Pleaşa şi Fundătura este aproape gata
• Primarul din Vlădeşti, Sorin Ghiţă, ne-a precizat că
Ruta ocolitoare de legătură cu satele Pleaşa şi Fundătura este aproape gata
• imediat ce vremea se va mai încălzi, se va trece la asfaltarea porţiunii de drum
După cum ne-a precizat primarul comunei Vlădeşti, Sorin Ghiţă, prima parte a lucrărilor de amenajare a unui drum ocolitor, care face legătura cu satele Pleaşa şi Fundătura, s-a încheiat. „Imediat ce vremea se va mai încălzi, vom trece la asfaltarea porţiunii de drum la care am lucrat în această iarnă. Personal, am fost acolo zilele trecute şi vă pot spune că se poate circula cu autoturismele în condiţii acceptabile, însă, aşa cum am mai spus, imediat cu venirea primăverii vom asfalta drumul.
Vechiul traseu al drumului nu mai este practicabil întrucât alunecarea de teren a distrus complet fundaţia şoselei. Oricum, vreau să vă spun că, în funcţie de alocările de la buget, în aprilie-mai vom finaliza complet lucrările la drumul ocolitor care face legătura cu satele Pleaşa şi Fundătura”, ne-a declarat primarul Sorin Ghiţă.
După cum am mai consemnat, ploile, ninsorile şi diferenţele mari de temperatură de la sfârşitul anului trecut au reactivat o alunecare de teren din Vlădeşti, acolo unde DC 62 a fost distrus pe o distanţă de circa 100 de metri. Pentru rezolvarea cât mai rapidă a situaţiei, Primăria Vlădeşti a dispus încă din luna noiembrie începerea lucrărilor la amenajarea unui drum ocolitor, care să facă legătura cu satele Pleaşa şi Fundătura. În toamna anului 2009, împreună cu Prefectura şi Consiliul Judeţean Vâlcea, Primăria Vlădeşti a iniţiat şi elaborat de urgenţă un proiect de hotărâre de guvern pentru alocarea sumei de 5 miliarde lei vechi în vederea executării drumului de legătură.
În urmă cu mai mult de patru luni, peste 130 de gospodării vâlcene au rămas izolate după ce drumul DC 62 din comuna Vlădeşti a fost rupt de o alunecare de teren. Drumul făcea legătura între centrul comunei şi satele Pleaşa şi Fundătura, care au o populaţie de peste 350 de locuitori. Pentru că nu exista rută ocolitoare, oamenii din cele două sate erau nevoiţi să meargă pe jos chiar şi şase kilometri. Problemele cu drumul de acces între centrul comunei Vlădeşti şi satele mărginaşe erau de mai multă vreme. Alunecarea de teren a început în 2005 şi este menţinută activă din cauza unor izvoare de suprafaţă, iar efectele se văd şi astăzi cu ochiul liber. (P.C.)