|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Cheltuieli netransparente de sute de milioane lei pentru publicitate la ACVARIM 

Directorul Jianu îl copiază pe predecesorul Zamfirescu


Cheltuieli netransparente de sute de milioane lei pentru publicitate la ACVARIM

• „Ziarul de Vâlcea“ solicită pe această cale conducerii SC ACVARIM SA să facă publice contractele de publicitate încheiate anul trecut şi modalitatea de atribuire a acestora • De asemenea, dorim să cunoaştem care vor fi criteriile de selecţie în acest an pentru cheltuirea sumei de 603 milioane lei

Luni, 15 martie, consilierii locali din Râmnicu Vâlcea vor lua în discuţie şi vor aproba, printre altele, proiectul de hotărâre privind bugetul de venituri şi chelutieli al SC Acvarim SA pe anul 2010. Este curios că în acest proiect conducerea societăţii a prevăzut la capitolul „Cheltuieli de reclamă şi publicitate” suma de 603 milioane lei vechi, în condiţiile în care anul trecut suma nu a depăşit 340 milioane lei.

Sperăm că în acest an bugetul alocat acestui capitol va fi cheltuit, cu respectarea tuturor prevederilor legale, respectându-se principiul transparenţei şi concurenţei loiale. Directorul societăţii, Cristian Jianu, tinde de ceva vreme să se transforme într-un fel de mic „satrap al apei chioare“ după modelul predecesorului – Sorin Zamfirescu. „Ziarul de Vâlcea“ solicită pe această cale conducerii ACVARIM să facă publice contractele de publicitate încheiate anul trecut şi modalitatea de atribuire a acestora. De asemenea, dorim să cunoaştem care vor fi criteriile de selecţie în acest an pentru cheltuirea sumei de 603 milioane lei.

SC Acvarim SA a dimensionat volumul veniturilor totale prognozate a fi obţinute în anul 2010 la valoarea de 299 miliarde lei vechi, iar cheltuielile totale prevăzute în    buget sunt de 293 miliarde lei vechi. Pentru întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2010 respectiv pentru fundamentarea veniturilor şi a cheltuielilor s-au avut în vedere următoarele: producţia estimată pentru anul 2010;

tarifele aprobate pentru serviciile de bază practicate de SC ACVAR1M SA începând cu data de 01.01.2009 (urmare a faptului că procesul de fuziune între SC ACVARIM SA şi SC APAVIL SA urmează a fi încheiat în primele luni ale anului curent, pentru a menţine sistemul Brădişor în stare de funcţionare, cheltuielile bugetului pentru anul 2010 au fost majorate cu influenţele determinate de utilizarea şi a sursei Brădişor pe lângă sursa de apă proprie); prevederile contractului colectiv de muncă pe anul 2009.

La fundamentarea volumului de investiţii pe care SC Acvarim SA îşi propune să-l realizeze în cursul anului 2010 s-au avut în vedere sursele reale de investiţii de care se va dispune în această perioadă. Ţinând cont de aspectele prezentate mai sus, profitul brut rezultat este de 5,67 miliarde lei vechi.

Printre măsurile prevăzute pentru anul 2010 de conducerea SC Acvarim SA enumerăm: derularea activităţii de producţie cu maximă eficienţă, prin reducerea pe cât posibil a tuturor cheltuielilor neeconomicoase; identificarea de noi posibilităţi de reducere a efectelor crizei economice prin iniţierea de circuite dc compensare atât cu clienţii cât şi cu furnizorii societăţii precum şi cu bugetul consolidat al statului;

acţionarea în judecată a debitorilor rău platnici în vederea încasării contravalorii serviciilor prestate în termenul prevăzut în contractele încheiate cu aceştia; necesitatea alocării din Fondul IID a sumelor necesare pentru efectuarea de reparaţii capitale şi modernizări la obiectivele concesionate altele decât cele prevăzute a se efectua din surse proprii; referitor la politica de investiţii aceasta trebuie să se orienteze în continuare spre investiţii care să conducă la eficientizarea activităţii, la realizarea de venituri suplimentare, la eliminarea pierderilor. (N.T.)

Leave a Response