|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

ACCIDENT MORTAL îN CENTRUL RâMNICULUI 

ACCIDENT MORTAL ÎN CENTRUL RÂMNICULUI

Fotografii accident
O călugăriţă de la Mănăstirea Horezu este cercetată pentru omor din culpă, după ce ieri lovit cu maşina două fetiţe, în centrul oraşului Râmnicu Vâlcea. Una dintre minorele accidentate pe trecerea de pietoni, Ionela Moţ avea 12 ani şi a murit pe loc, sub roţile autoturismului condus de măicuţă. Prietena ei de numai opt ani este în stare critică şi respiră numai cu ajutorul aparatelor.

Potrivit martorilor, călugăriţa circula cu viteză şi a intrat cu duba din dotarea mănăstirii în grupul care traversa regulamentar strada. „A fost o chestiune de o jumătate de minut. Eram în zonă şi am văzut cum i-a izbit pe cei doi copii. Pur şi simplu, i-a prins sub roţi. Este de neconceput să ai o asemenea viteză, în cea mai aglomerată intersecţie a oraşului”,a declarat Doru Irimescu, martor la accident.


Călugăriţa era şofer începător


Poliţiştii care anchetează cazul spun că măicuţa de la Horezu a ignorat culoarea roşie a semaforului. „ Din primele cercetări rezultă că aceasta nu a observat culoarea semaforului şi le-a lovit pe cele două minore pe trecerea de pietoni. Aceasta se îndrepta cu autoturismul marca Mercedes dinspre sud, înspre nordul municipiului. Continuăm cercetările pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat subcomisarul Ion Ridiche de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea. Măicuţa implicată în accident nu avea experienţă,  pe maşină existând semnele pe care trebuie să le poarte un începător.

Alte măicuţe venite la faţa locului au mărturisit că aceasta venise în Râmnic pentru a face cumpărături. Un alt martor al incidentului povesteşte că cele două fetiţe se asiguraseră de câteva ori înainte să treacă strada. Cu toate acestea, ele nu au mai apucat. „ Era lume multă…una dintre fetiţe zăcea moartă pe caldarâm, iar pe cealaltă au luat-o cu targa. Erau cu ghiozdănelele în spate”, a adăugat Elena P., un alt martor.
Ionela, singurul copil al familiei


Ionela, fetiţa care a decedat era unicul copil al familiei Moţ. Ajunşi la faţa locului, părinţii ei, copleşiţi de durere s-au prăbuşit în mijlocul străzii. Ionela era elevă la Liceul de Artă, în clasa a şasea. Prietena ei, Daria Găitănaru a fost transportată la Bucureşti, după mai bine de două ore în care medicii au resuscitat-o. Circulaţia în Râmnicu Vâlcea a fost paralizată două ore, traficul fiind restricţionat pe ambele sensuri de mers. La faţa locului s-au strâns sute de curioşi. Călugăriţa a fost ferită de ochii lumii revoltate. Daca va fi găsită vinovată, măicuţa de la Horezu riscă ani buni de puşcărie. (www.impactreal.ro)
Comunicatul Politiei

Luni, ora 14.00, pe bulevardul Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea, s-a produs un accident rutier grav soldat cu decesul unei persoane şi vătămarea corporală gravă a alteia.

Din cercetarea la faţa locului şi din primele verificări a rezultat că în timp ce conducea autoutilitara Mercedes, în direcţia sud spre nord, la intersecţia cu strada Regina Maria, CLAUDIA O., de 38 ani, din Horezu, nu a respectat semnificaţia culorii galbene a semaforului electric, a pătruns în intersecţie şi a lovit frontal două minore care se angajaseră în traversarea străzii pe marcajul pietonal. 

În urma impactului a rezultat decesul minorei E.M., de 11 ani, şi vătămarea corporală gravă a minorei D.G., de 8 ani.
CLAUDIA O. a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
  
   
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Leave a Response