|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Bugetul alocat pentru învăţământ, principala nemulţumire a primarului Petre Popescu 

• În comuna Boişoara,

Bugetul alocat pentru învăţământ, principala nemulţumire a primarului Petre Popescu

Primarul comunei Boişoara, Petre Popescu, este nemulţumit că Guvernul i-a alocat în acest an un buget mai mic pentru învăţământ faţă de 2009, ceea ce a condus la o diminuare a salariilor profesorilor din localitate cu aproape 20%. Concret, comuna Boişoara a primit ceva mai mult de 6 miliarde lei vechi din sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor din judeţul Vâlcea, şi 2,6 miliarde lei vechi din sume defalcate din TVA şi a cotelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale potrivit prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi a Legii nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010.

În comuna Boişoara se află în derulare, pe Ordonanţa 7 privind dezvoltarea infrastructurii rurale, proiectul referitor la introducerea canalizării şi staţiei de epurare a apei menajere. Valoarea proiectului este de circa 40 de miliarde lei vechi şi presupune amplasarea a două staţii de epurare şi a 16,8 kilometri reţea de canalizare. Cele două staţii de epurare vizează Valea Boişoarei (satele Boişoara şi Găujani) şi Bumbueşti – Valea Nişului.

Printr-un proiect realizat cu Banca Mondială, administraţiei comunei Boişoara i s-a aprobat proiectul de renovare şi modernizare a Şcolii din satul Găujani. Potrivit datelor furnizate de primarul Petre Popescu, valoarea investiţiilor se ridică la circa 7 miliarde lei vechi, iar lucrările se referă la schimbarea acoperişului, a tencuielilor, modernizarea grupurilor sanitare. Reabilitarea unităţii de învăţământ va demara în primăvara acestui an, iar pe timpul lucrărilor elevii vor învăţa la şcoala din centru. Distanţa dintre cele două unităţi educaţionale este de un kilometru, elevii fiind transportaţi cu microbuzul şcolar. Tot în comună, săptămâna aceasta menţionăm că vor începe şi lucrările la canalizare, epurare ape menajere.

Pe Măsură 322, Primăria comunei Boişoara are depus un proiect integral în valoare de 2,5 milioane euro. Proiectul prevede modernizarea drumurilor comunale, asfaltarea a 16,3 kilometri, înfiinţarea unui Centru pentru vârstnici şi organizarea unor festivaluri folclorice în zonă. Legat de acest proiect, la sfârşitul anului trecut, administraţia comunei a primit vizita unor experţi din Iaşi, proiectul primind punctajul maxim, 69 de puncte. „Cred că sunt singurul primar din judeţ care a primit punctajul maxim, proiectul fiind considerat bine realizat şi având şanse foarte mari de a fi aprobat şi de comisia de la Bucureşti”, a precizat primarul Petre Popescu. (P.C.)

Leave a Response