|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Regia de Drumuri îşi va reduce personalul cu 34 de angajaţi 

• Pentru a trece mai uşor de efectele crizei,

Regia de Drumuri îşi va reduce personalul cu 34 de angajaţi

• consilierul judeţean PSD, Constantin Pîrvu, a solicitat demisia directorului RAJDP Vâlcea fiindcă de aproape un an nu a reuşit să asigure pentru angajaţi decât 75% din salarii, în timp ce şefii regiei şi-au luat salariile întregi

Discuţii aprinse au fost joi, 25 martie, la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea pe marginea proiectului de hotărâre privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea. Dezbaterile au fost politizate excesiv întrucât consilierii liberali au avut numai cuvinte de laudă la adresa directorului Nicolae Vălimăreanu (membru PNL), în timp ce consilierii PD-L au considerat că acesta nu şi-a făcut corect treaba în fruntea RAJDP întrucât nu a reuşit să eficienteze activitatea şi nu a reuşit să câştige licitaţii importante.

Oarecum de aceiaşi părere PD-L au fost şi social-democraţii Constantin Pîrvu şi Dumitru Persu, ambii solicitând un program realist de relansare economică a regiei prin executarea de lucrări la alte entităţi decât pentru Consiliul Judeţean Vâlcea. În plus, Constantin Pîrvu a solicitat demisia directorului RAJDP Vâlcea fiindcă de aproape un an nu a reuşit să asigure pentru angajaţi decât 75% din salarii, în timp ce şefii regiei şi-au luat salariile întregi.

Cel mai poetic dintre toţi a fost Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, care a spus despre dezbateri că „e uşor de scris versuri, când nu ai nimic de spus”.

Cu adresa înregistrată sub nr. 265 din 03.02.2010, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea a înaintat Consiliului Judeţean Vâlcea, Hotărârea nr. 2 a Consiliului de Administraţie al RAJDP Vâlcea, împreună cu memoriul justificativ, prin care se propune aprobarea organigramei şi statul de funcţii ale Regiei. RAJDP a funcţionat, până în prezent, în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 133/2005, respectiv a organigramei aprobate prin această hotărâre, pentru un număr total de 333 posturi. Precizăm că, la începutul anului 2007, Consiliul Judeţean Vâlcea a adoptat Hotărârea nr. 10 din 31.01.2007, pentru aprobarea unui Program de restructurare şi reorganizare a Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea.

Având în vedere că acest Program de restructurare şi reorganizare a Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, nu a fost aprobat, prin hotărâre de Guvern, deşi a primit avizul a patru ministere, iar în anii 2007- 2009, Regia a întâmpinat greutăţi în asigurarea plăţii salariilor personalului, Consiliul de Administraţie al RAJDP Vâlcea, propune spre aprobare, o nouă organigramă şi stat de funcţii pentru anul 2010.

Faţă de organigrama aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 133/2005, s-a decis, ca prima măsură pentru anul 2010, diminuarea numărului de posturi, de la 333 posturi la 299 posturi, respectiv prin reducerea unui număr de 34 posturi vacante, astfel: reducerea a 3 posturi vacante de personal tehnic-productiv, de la 24, la 21 posturi; reducerea a 31 posturi vacante-personal muncitor, de la 266 la 235 posturi.

De asemenea, în structura organizatorică a RAJDP, se vor opera următoarele modificări: reducerea numărului de posturi ale Serviciului Financiar, Contabilitate, Preţuri şi Tarife, de la 10 posturi, la 9 posturi; majorarea numărului de posturi pentru Compartimentul Aprovizionare, de la 1 post la 2 posturi, această modificare fiind justificată prin dispersia activităţilor Regiei şi necesităţii aprovizionării cu materiale, în timp util, pentru lucrările de execuţie.
(Petre Coman)

Leave a Response