A trecut la cele veşnice în urma unui accident de circulaţie dr. ec. AUREL MIRIŢOIU
O GREA PIERDERE PENTRU GARDA FINANCIARĂ:
AUREL MIRIŢOIU, DIRECTOR COORDONATOR AL SECŢIEI VÂLCEA
Vineri, 2 aprilie 2010, a trecut la cele veşnice în urma unui accident de circulaţie dr. ec. AUREL MIRIŢOIU, director coordonator al Gărzii Financiare – Secţia Vâlcea.
A trăit intens, cu dragoste şi poftă de viaţă, cu o voioşie contaminantă pentru cei din jur, şi s-a stins fulgerător şi nedrept la numai 58 de ani când mai avea atâtea de înfăptuit şi de oferit familiei şi tuturor celor din preajmă.
A absolvit Liceul la Câmpulung şi Academiei de Studii Economice Bucureşti, Facultatea Economia Industriei, Construcţiilor şi Transporturilor, intrând în breasla economiştilor la ITA Argeş, unde a lucrat ca şef autobază, contabil-şef şi apoi ca economist. Destinul profesional l-a purtat la ITA Vâlcea, şef exploatare călători, iar din anul 1991, la Garda Financiară – Secţia Vâlcea, instituţie care avea să-i devină a doua familie.
Probitatea profesională, aptitudinile de manager şi experienţa dobândită de-a lungul anilor l-au răsplătit cu promovarea în funcţii de mare răspundere, comisar-şef adjunct, comisar-şef, şi mai apoi, director coordonator, funcţii pe care le-a îndeplinit cu loialitate şi rezultate remarcabile vreme de 19 ani.
În anul 2008, a obţinut titlul de doctor în economie al Facultăţii „Lucian Blaga” Sibiu.
De-o colegialitate desăvârşită, conducător cu un caracter puternic, integru şi echilibrat în perioade cu transformări structurale, sfătuitor şi îndrumător apropiat multora, şi-a câştigat aprecierea şi respectul celor care l-au cunoscut, atât pentru calităţile de profesionist de excepţie, cât mai ales pentru omenia, echilibrul şi eleganţa dovedite în relaţiile interumane.
S-a stins fulgerător un optimist, încrezător şi luptător pentru bine, pentru mereu mai binele semenilor, lăsând în urmă îndureraţi mamă, frate, copii, nepoţi, colegi şi foarte mulţi prieteni.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
Colectivul Gărzii Financiare – Secţia Vâlcea