|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

“Vrem să câştigăm din primul tur alegerile pentru Primăria Râmnicului!ÔÇ£ 

Dorel Jurcan, preşedinte interimar al PD-L Vâlcea:

„Vrem să câştigăm din primul tur alegerile pentru Primăria Râmnicului!“

Senatorul PD-L Vâlcea, Dorel Jurcan, susţine că partidul trebuie să se concentreze asupra a două lucruri extrem de importante pentru partid: câştigarea Primăriei Râmnicului, dar şi o bună desfăşurare a alegerilor interne din sânul organizaţiei. „Misiunea mea este scurtă, până cel târziu pe 11 iulie, cu o săptămână înainte de Convenţia Naţională a PD-L. Dar şi obiectivele sunt extrem de importante în această perioadă.

În primul rând, este vorba de câştigarea, dacă se poate chiar din primul tur, a Primăriei Râmnicu Vâlcea şi apoi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor interne din organizaţie, atât pentru preşedinţia PD-L Vâlcea, cât şi pentru PD-L Râmnicu Vâlcea”, a declarat Jurcan.

Parlamentarul vâlcean nu şi-a manifestat încă dorinţa de a candida la funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PD-L. Dorel Jurcan s-a aflat la şefia organizaţiei până în vara lui 2009, când a fost înlocuit de Mircia Gutău. După arestarea fostului lider al democrat-liberalilor vâlceni, interimatul a fost asigurat, o perioadă, de cei doi prim-vicepreşedinţi, Dorel Jurcan şi Romulus Bulacu.

Leave a Response