|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Directorii de şcoli din Măciuca şi Stoileşti au fost demişi 

Directorii de şcoli din Măciuca şi Stoileşti au fost demişi

Anda Vlad

„În urma controalelor efectuate de inspectorii noştri s-a constatat că anumiţi profesori nu respectă programele şi cerinţele didactice. Dacă directorii nu iau măsuri împotriva acestor cadre didactice, eu sunt nevoită să aplic sancţiuni atât profesorilor, dar şi cadrelor de conducere. Nu voi închide ochii la neglijenţă, delăsare sau nerespectarea programelor. Avem două cazuri recente, este vorba de directorul de la Stoileşti, pe care l-am demis pentru că nu a respectat programa şcolară, iar cerinţele didactice nu erau puse la punct, şi un alt caz este al directorului din comuna Măciuca.

Motivul pentru care acesta a fost demis este că nu avea scriptele didactice îndeplinite, iar banii de liceu nu i-a împărţit aşa cum trebuia”, afirmă Gabriela Ene, care s-a grăbit să se scuze, spunând că demiterile nu au nici o conotaţie politică. „Directorul Şcolii Generale nr. 13, din municipiul Râmnicu Vâlcea, profesorul Ion Gherghinaru şi-a dat demisia în anul 2008, iar la invitaţia noastră de a participa la examen, acesta a refuzat să se prezinte. De când sunt eu în această funcţie, la nivel de judeţ au fost demişi cinci directori de unităţi de învăţământ.”, a mai declarat Gabriela Ene. Este ştiut însă faptul că majoritatea directorilor de şcoli au fost numiţi pe criterii politice. La Stoileşti, directorul şcolii de acolo şi-a dat demisia la fel ca şi cel de la Măciuca.

Copiază proiectele de pe internet

Gabriela Ene a mai afirmat că mare parte dintre şefii unităţilor de învăţământ din judeţul Vâlcea nu au reuşit nici până acum să înveţe să întocmească o documentaţie. Foarte mulţi dintre directorii şcolari copiază de pe internet planul de încadrare şi de management, prezentându-l ulterior fără nici o modificare. „Unii nici măcar nu mai modifică data care apare pe proiectul descărcat de pe internet. A fi director într-o şcoală înseamnă să îţi asumi nişte responsabilităţi care îi privesc pe profesori, pe părinţi şi evident pe elevi, dar şi referitoare la partea de scriptologie.

Ca director, este obligatoriu să ai totul pus la punct”, spune Gabriela Ene. În momentul de faţă, inspectorii şcolari verifică sesizările făcute la adresa unui profesor de matematică de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. Acesta este asistat săptămânal de inspector la ore, pentru a verifica dacă plângerile se confirmă. În privinţa acestuia, Ene a declarat că este un profesor foarte bun, însă, ca mulţi alţii, a avut pretenţii prea mari pentru pregătirea şi capacitatea anumitor elevi. „Nu are probleme, este un dascăl foarte bun, însă trebuie să ştii să dai la clasă direct proporţional cu copilul. A avut pretenţii prea mari pentru ei, de unde şi sesizările la adresa sa”, a explicat Ene.

Leave a Response