|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

Primarul Rădulescu doreşte crearea unei zone metropolitane 

Primarul Rădulescu doreşte crearea unei zone metropolitane

Proiectul metropolitan Râmnicu Vâlcea este în curs de elaborare. Ideea se referă la crearea unei zone metropolitane în jurul municipiului Râmnicu Vâlcea. În acest sens, primarul municipiului, Romeo Rădulescu, va purta zilele următoare discuţii cu primarii zonelor limitrofe ale Râmnicului, apoi cu toţi parlamentarii vâlceni, indiferent de culoarea politică, apoi cu toţi parlamentarii vâlceni. „Crearea unei entităţi de acest gen, metropola Râmnicu Vâlcea, va avea altă capacitate de absorbţie de fonduri şi patru astfel de componente ale viitoarei metropole sunt zone turistice de sine stătătoare – Olăneşti, Govora, Călimăneşti şi Ocnele Mari”, a precizat Rădulescu.

Proiectul metropolitan Râmnicu Vâlcea a fost iniţiat pentru prima dată în urmă cu trei ani de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Dumitru Buşe. Acest proiect are ca principal atu poziţionarea la distanţe aproximativ egale de municipiul Râmnicu Vâlcea a celor trei oraşe – staţiuni Călimăneşti, Băile Olăneşti şi Băile Govora, aflate la 20 de kilometri de municipiu. Proiectul metropolitan Râmnicu Vâlcea ar urma să includă în componenţă municipiul Râmnicu Vâlcea, oraşele staţiune, Ocnele Mari, Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti, Băile Govora şi comunele Bujoreni, Dăeşti, Budeşti, Mihăeşti, Vlădeşti şi Păuşeşti Măglaşi, în total 11 localităţi.

„Viitoarea structură administrativă va avea în jur de 200.000 de locuitori şi va avea o suprafaţa de aproximativ 90.000 de hectare, de 10 ori mai mare decât are în prezent municipiul Râmnicu Vâlcea, cu o economie bazată pe turism, servicii evident şi platforma industrială Râureni. Toate comunele sunt localităţi destul de bogate, deja fiecare are compartimentate şi zone rezidenţiale. Mai mult, în viitoarea structură administrativă ar intra teren nou, propice investiţiilor”, a mai adăugat primarul din Râmnicu Vâlcea.  

Leave a Response