Vâlcenii sunt sfătuiţi să nu se expună la soare
Cod galben de caniculă!
Vâlcenii sunt sfătuiţi să nu se expună la soare
• radiaţiile ultraviolete atacă pielea şi ochii
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare de cod galben, valabilă în intervalul 14 iunie, ora 12 – 15 iunie, ora 18. Potrivit informaţiilor, orasul Bucuresti şi 19 judete (printre care se află şi Vâlcea) sunt vizate de temperaturi ridicate care vor crea disconfort termic. Potrivit ANM, în intervalul menţionat, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza în Oltenia, în Muntenia, în sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei unde temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 si 37 de grade.
Tot în aceste regiuni indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, după orele prânzului. ANM precizează că pe parcursul zilelor de luni şi marţi vor fi manifestări de instabilitate atmosferică îndeosebi în zonele de deal şi de munte. Atenţionarea a venit la scurtă vreme după ce ANM a anunţat că indicele de radiaţii ultraviolete a depăşit duminică pragul de pericol în Banat şi Transilvania, unde se înregistrează un nivel UV foarte ridicat. Oamenii din zonele unde se înregistrează un indice foarte mare sunt sfătuiţi să nu se expună la soare, întrucât radiaţiile ultraviolete atacă pielea şi ochii.
Cod Galben: Fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări de vânt, temperaturi ridicate) sunt obişnuite pentru zona respectivă dar care temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi. Există risc de creşteri de debite şi niveluri. (sursa ANM)