Constantin Boromiz, omul “trei în unu”, a ipotecat la bancă toate bunurile Comcereal
• După modelul practicat la Uzinele Sodice Govora,
Constantin Boromiz, omul „trei în unu”, a ipotecat la bancă toate bunurile Comcereal
Săptămâna trecută, a avut loc o importantă şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor de la SC Comcereal SA Vâlcea, şedinţă la care a fost prezent chiar acţionarul majoritar al Grupului Boromir, Constantin Boromiz, într-o… triplă calitate: de reprezentant al societăţilor Boromir Ind, Eurostar Invest Buzău şi Moara Cibin Sibiu. Cele trei firme deţin pachetul majoritar de acţiuni la SC Comcereal SA, astfel că nu a mai contat faptul că patronul Constantin Boromiz mai deţinea, în nume personal, 748 de acţiuni la aceiaşi întreprindere.
Astfel, „acţionarii” întreprinderii au aprobat propunerea de garantare de către SC Comcereal SA în favoarea ING Bank NV Amsterdam Sucursala Bucureşti a următoarelor facilităţi de credit: facilitatea de credit în sumă de 12 milioane euro; facilitatea de credit în sumă de 5,8 milioane euro; facilitatea de credit în sumă de maxim 22 milioane lei ce vor fi contractate de către SC Moara Cibin SA, SC Boromir Ind SRL şi SC Boromir Prod SA de la ING Bank NV Amsterdam Sucursala Bucureşti, plus orice comisioane, costuri şi cheltuieli aferente.
În acest sens, SC Comcereal SA va pune la bătaie următoarele garanţii: imobil situat în oraşul Băbeni, compus din teren, curţi, construcţii în suprafaţă de 26.522 mp şi din construcţiile aferente terenului; imobil situat în comuna Făureşti, sat Mileşti, punctul „Baza de Recepţie Făureşti”, compus din teren intravilan în suprafaţă de 35.183 mp şi din construcţiile aferente acestuia; imobl situat în Râmnicu Vâlcea, strada Drumul Gării nr. 148, compus din teren intravilan în suprafaţă de 24.848 mp şi din construcţii amplasate pe acesta; imobil situat în comuna Ioneşti, sat Ioneşti, compus din teren, curţi, construcţii în suprafaţă de 14.906 mp şi din construcţiile aferente terenului; imobil situat în Drăgăşani, strada Căpitan Hoarcă, compus din teren curţi construcţii în suprafaţă de 21.895 mp şi construcţiile aferente terenului.
De asemenea, acţionarii SC Comcereal SA Râmnicu Vâlcea au mai aprobat următoarele garanţii: garanţie reală mobiliară constituită în favoarea ING Bank NV Sucursala Bucureşti asupra tututor creanţelor rezultate din contractele care au fost şi vor fi încheiate de SC Comcereal SA; garanţie reală mobiliară constituită în favoarea ING Bank NV Sucursala Bucureşti asupra stocurilor de grâu, paste, produse de morărit şi panificaţie depozitate în orice locaţie; cesiunea în favoarea ING Bank a indemnizaţiilor de asigurare datorate în baza poliţelor de asigurare asupra stocurilor de grâu, paste, produse de morărit şi panificaţie, porumb şi glucoză, aparţinind SC Comcereal SA şi gajate în favoarea ING Bank; cesiunea în favoarea ING Bank a indemnizaţiilor de asigurare datorate în baza poliţelor de asigurare asupra SC Comcereal SA şi ipotecate în favoarea ING Bank; garanţie reală mobiliară constituită în favoarea ING Bank asupra conturilor sale deschise la această bancă. (N.T.)