|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Directorii de instituţii din Vâlcea sunt doborâţi la salarii de unii subordonaţi 

• Au fost date publicităţii veniturile nete ale angajaţilor din sistemul bugetar


Directorii de instituţii din Vâlcea sunt doborâţi la salarii de unii subordonaţi

• în luna mai, cel mai mare venit net din judeţ l-a avut prefectul Petre Ungureanu – circa 60 milioane lei vechi • foarte aproape de aceste salariu sunt şefii de la ISU şi de la Jandarmerie • circa 30 de instituţii deconcentrate nu s-au omorât să publice veniturile nete ale angajaţilor proprii

Luna trecută, la iniţiativa Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice a emis Ordinul nr. 404/27.05.2010 prin care toate instituţiile de stat din ţară erau obligate să publice pe site-urile proprii situaţia veniturilor nete ale angajaţilor aferente lunii aprilie sau mai 2010. Numai că nu toate instituţiile din Vâlcea s-au conformat acestui ordin, unele dintre ele ignorând complet această dispoziţie a ministerului, în timp ce altele nu s-au omorât nici măcar să-şi facă un site propriu. Iată care sunt instituţiile din Vâlcea care nu respectă Ordinul nr. 404/27.05.2010: Primăria Râmnicului; Autoritatea de Sănătate Publică; Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală; Consiliul Judeţean Vâlcea; Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Regional de Mediu; Oficiul Judeţean de Poştă; Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit;

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare; Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vâlcea; Direcţia Apelor Olt; Inspectoratul Şcolar Judeţean; Direcţia Judeţeană de Statistică; Oficiul Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; Garda Financiară; Sistemul de Gospodărire a Apelor; Agenţia Domeniilor Statului; Direcţia Judeţeană pentru Accize Operaţiuni Vamale; Centrul Judeţean de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; Direcţia de Control în Construcţii; Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Naţional; Inspectoratul de Concurenţă; Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; Autoritatea Rutieră Română; Secţia Drumuri Naţionale; Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Sucursala Dunăre – Olt, Unitatea Administrativă Vâlcea; Registrul Auto Român; Direcţia Silvică Râmnicu Vâlcea; Casa de Asigurări de Sănătate.
Directorii de la APM şi Casa de Pensii, printre cei mai săraci şefi
Totuşi, unele instituţii din Vâlcea s-au conformat Ordinului nr. 404/27.05.2010 şi au publicat pe site-urile proprii situaţia veniturilor nete ale angajaţilor. Astfel, la Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, cel mai mare salariu l-a avut în luna mai un şef de serviciu (2.171 lei), în timp ce directorul coordonator Gabriel Andreescu a avut un venit de 2.152 lei, iar cel mai mic salariu l-a avut un arhivar – 683 lei.

La Agenţia de Protecţie a Mediului Vâlcea, veniturile nete pe luna mai 2010 sunt următoarele: cel mai mare salariu l-a avut şeful Serviciului Financiar, Contabilitate, Administrativ, Achiziţii Publice şi Urmărire Contracte – 5.139 lei, în timp ce directorul coordonator interimar Narcisa Urea a avut un salariu mai mic, de doar 1.400 lei, iar cel mai minuscul salariu l-a avut consilierul din cadrul Compartimentului Baze de Date Rapoarte – 894 lei.

În luna mai 2010, la Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, cel mai mare salariu l-a avut directorul adjunct Ion Nicolaescu

– 3.879 lei, în timp ce directoarea Ionela Bîcă a avut un venit net de 3.468 lei, iar cel mai mic salariu l-a avut un referent – 671 lei.

La Prefectura Vâlcea, cel mai mare venit net în luna mai l-a avut Petre Ungureanu – 5.994 lei, subprefectul Ioan Filip a avut un salariu de 4.690 lei, în timp ce şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule a trebuit să se „mulţumească” cu un salariu de 4.856 lei.

La Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Vâlcea, cel mai mare salariu în aprilie 2010 l-a avut şeful Serviciului Analiză, Statistică şi Programe de Ocupare, Formare, Consiliere şi Orientare Profesională – 4.202 lei, directorul coordonator Rozin Ceauşescu a ridicat în aprilie doar 2.135 lei, iar cel mai mic salariu l-a avut un referent asistent – numai 534 lei.
La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea, în luna mai 2010, cel mai mare salariu l-a avut inspectorul şef, Adrian Mesescu – 5.876 lei, iar cel mai mic salariu l-a avut un subofiţer – 507 lei.

În luna mai, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea, cel mai mare salariu l-a avut un şef de serviciu – 5.858 lei, şeful IPJ, Ion Stoica, a avut un salariu de „doar” 3.365 lei, iar cel mai mic venit net l-a avut un agent de poliţie – 720 lei. În instituţie, lucrează în prezent 883 de angajaţi.

La Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea, cel mai mare salariu l-a avut, în aprilie, comandantul Liviu Rotaru – 5.565 lei, iar cel mai mic un salariu l-a avut o persoană civilă angajată – 692 lei. În total, la IJJ Vâlcea sunt 491de salariaţi. (P.C.)

Leave a Response