Gripa aviară de la Dăeşti, un fâs dezamorsat de autorităţi
Gripa aviară de la Dăeşti, un fâs dezamorsat de autorităţi
În ultimele zile autorităţile vâlcene au fost puse pe jar din cauza faptului că în comuna vâlceană Dăeşti au murit zeci de păsări din cauza unui virus necunoscut. În jur de 80 de păsări au murit în ultimele zile, ceea ce i-a făcut pe medicii veterinari să înceapă imediat verificările pentru a stabili dacă nu era vorba despre virusul gripei aviare. S-a stabilit că nu era vorba despre gripa aviară, ci de alţi viruşi care au afectat în special găinile nevaccinate. „Inspectorul de zonă, medicul Adrian Greere a recoltat probe de galinacee moarte în localitatea Dăeşti, pe care le-a adus la Laboratorul Sanitar Veterinar Vâlcea pentru precizare de diagnostic. În urma examenului rapid efectuat de specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Sănătate a Alimentelor Vâlcea, prin Laboratorul Sanitar Veterinar a fost exclusă gripa aviară, cauza morţii fiind alte viroze care afectează păsările în perioada rece a anului.” – a precizat prefectul judeţului Vâlcea, Anuţa Handolescu. Zona a rămas totuşi atent monitorizată, deoarece rata mortalităţii la galinacee continuă să fie mare. Boala se manifestă aproximativ la fel cu gripa aviară, dar nu este transmisibilă la om.