|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Constantin Roibu, directorul general al Oltchim, consideră că poate transforma secţia de petrochimie de la Piteşti, pe care a achiziţionat-o recent, într-o afacere profitabilă, potrivit Ziarul Financiar. „La ce am găsit acolo, secţia de petrochimie a Arpechim nici nu avea cum să fie profitabilă. Numai cositul ierbii a costat două milioane de euro în 2008”, a spus Constantin Roibu. Potrivit lui, şi starea de uzură a instalaţiilor din fabrică constituia o altă piedică în desfăşurarea unei activităţi rentabile la Arpechim.

• Nababul Florian Ghiţă, de la Serviciul de Medicină Legală, spunea deunăzi că nu ar avea un salariu net de 4.000 de euro şi nu ştie de unde au apărut astfel de sume. Îi spunem noi: de la Serviciul Financiar-Contabil al Spitalului Judeţean Vâlcea, iar cifrele sunt cât se poate de reale şi publice pe internet. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% nu-l va afecta foarte rău pe Florian Ghiţă, pentru că acesta va rămâne cu vreo 3.000 euro.

• Romeo Rădulescu este mic. Mic de tot. La caracter. Primarul nu are altceva de făcut şi s-a apucat să-i şantajeze pe ziariştii incomozi. La unul vrea să-i ia sediul, la altul locuinţa, pe altul îl amendează, iar la toţi vrea să le ia până şi caii de la biciclete. Romeo nu acceptă crtica pertinentă, el se iubeşte prea mult pe sine şi de aceea vrea ca toată presa să pună mână de la mână şi să-i ridice o statuie. Îi vom ridica – una din nisip pentru câinii vagabonzi. Edilul Râmnicului a îmbrăcat armura de războinic învins dinainte de a începe ostilităţile. Romeo, mergi în continuare pe mâna lui Cosmin şi-a Alinei şi vei ajunge cu brio la un procent de 5 la sută în anul 2012! Îţi garantăm! „Succesuri“!

• Liberalul Mircea Poenaru a rămas din nou cu buza umflată, după ce PSD şi PDL au bătut palma la nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea. Aşa cum anticipa ziarul nostru, echipa Cîlea-Persu a purtat negocieri secrete cu PDL în vederea formării unei noi majorităţi şi menţinerea lui Dumitru Persu în fotoliul de vicepreşedinte al CJ Vâlcea.

• Fostul candidat la Primăria Râmnicului, Bogdan  Pistol, este văzut din ce în ce mai des prin cârciumile din oraş, înecându-şi amarul politic. După ce a pierdut lamentabil Primăria Râmnicului (pe mâna învăţătorului de şcoală generală din mediul rural, Dan Tudor), Bogdan Pistol a dispărut două luni la Bucureşti  pentru „refacere şi relaxare”. Acum, după ce şi-a reîncărcat bateriile, imberbul Pistol dă târcoale PNL-ului din Vâlcea în speranţa că va mai prinde în 2012 un post de candidat la Primăria Râmnicului.

• Pe surse am aflat că Romeo Rădulescu a dat o declaraţie la DNA, net defavorabilă fostului primar Mircia Gutău, omul care l-a scos din colbul anonimatului politic, social şi economic. Este vorba despre procesul locurilor de joacă. Să infirme public, dacă nu este adevărat! Procurorii joacă tare iar primarul e slab de înger.

• Mirela Turcu, şefa de la Fond Locativ – Primăria Râmnicului, este o funcţionară cu coloană vertebrală dreaptă. Mizăm pe buna credinţă şi pe onestitatea doamnei Turcu. Luminaţi-l şi pe barosan că e pe cale să facă o greşeală!     

Leave a Response