|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

DE CE AU VRUT UNII CONSILIERI JUDEŢENI P.D.L. SĂ RĂMâNĂ TOVARĂŞI CU P.S.D.-UL LUI CâLEA 

DE CE AU VRUT UNII CONSILIERI JUDEŢENI P.D.L. SĂ RĂMÂNĂ TOVARĂŞI CU P.S.D.-UL LUI CÂLEA

Există o tot mai mare revoltă în Partidul Democrat Liberal Vâlcea faţă de decizia trasă cu forcepsul de unii consilieri judeţeni ai acestui partid care, de fapt, nu îşi urmăresc decât interesele personale (de afaceri). În niciun caz interesul partidului şi al judeţului.


O păsărică mică dar vioaie ne-a şoptit de ce atâta grabă şi, mai ales, atâta înverşunare în a susţine ruperea protocolului cu P.N.L-ul la Consiliul Judeţean Vâlcea şi păstrarea legăturilor cu Partidul Social Democrat.

Un mare şef pedelist, în ciuda interdicţiei de a mai face afaceri cu statul, are interes să-şi plaseze marfa – pânza neţesută de la firma nevestei – în lucrările de asfaltare şi modernizare de pe drumurile judeţului. La înţelegere cu Câlea şi pe bani frumoşi.

Un alt domn pedelist îşi plasează puii – produse din carne – la Direcţia de Asistenţă Sociala a judeţului Vâlcea, instituţie subordonata tot Consiliului Judeţean. Şi tot cu binecuvântarea tovarăşului Câlea.

Cum Spitalul Judeţean va trece la Consiliu şi acolo este un mare interes. De bani. Şi de produse (de toate felurile). Achiziţionate la preţuri binişor umflate. Promisiunea teoretică a lui Câlea ca viitoarea conducere a Spitalului Judeţean va fi tot a P.D.l.-ului a determinat capitularea necondiţionată a unor şefi pedelisti în faţa preşedintelui Ion Câlea.

Te întrebi unde sunt interesele judeţului ? Chiar unde sunt interesele Partidului Democrat Liberal ? Nicăieri. Doar interese personale şmechereşte ambalate. Dacă ar ştii Băsescu şi Boc de golănelile voastre praf v-ar face. Mizaţi pe situaţia conflictuala din politica centrala şi criza economică care e un bun paravan. (www.valceanews.ro)

Leave a Response