|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Dan Mazilu, interesat de protejarea mediului înconjurător 

Deputatul Dan Mazilu, interesat de protejarea mediului înconjurător

Luna trecută, deputatul Dan Mazilu, preşedintele interimar al UNPR Vâlcea, a formulat o interpelare ministrului Mediului, Laszlo Borbely, solicitând câteva răspunsuri cu privire la măsurile pentru colectarea şi reciclarea deşeurilor din plastic: „Cu regret trebuie să vă atenţionez că deşeurile din plastic sunt prezente peste tot în cantităţi foarte mari, fapt care ar putea demonstra insuficienţa şi ineficienţa eforturilor depuse pentru colectarea lor.

Ambalajele PET, sacii de plastic sau pungile «semănate» peste tot nu afectează doar estetica peisajelor, ci distrug mediul înconjurător având în vedere că timpul lor de degradare este foarte îndelungat, acesta mergând în unele cazuri, chiar şi la câteva sute de ani.

Pe lângă delăsarea majorităţii firmelor care se ocupă cu colectarea maselor plastice uzate, la această situaţie gravă s-a ajuns şi din cauza lipsei la nivel naţional a unui plan unitar de colectare şi reciclare a acestor ambalaje nocive. Domnule ministru, vă rog să mă informaţi dacă aveţi în vedere iniţierea unui astfel de plan, care ar avea efecte benefice asupra mediului. Dacă un astfel de program se află deja în curs de derulare, vă solicit să-mi precizaţi care sunt cauzele care-1 blochează pentru că rezultatele sale întârzie să apară”.

Răspunsul ministrului Mediului…

În răspunsul la interpelarea parlamentarului vâlcean, ministrul Mediului precizează: „Colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje este reglementată prin următoarele acte normative: OUG nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor (prin care s-a transpus Directiva Cadru privind deşeurile); HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, prin care s-a transpus în totalitate Directiva 94/62/CE amendată prin Directiva 2004/12/CE prevede obligaţii pentru: autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale care asigura colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje de la populaţie;

instituţiile publice, asociaţiile, fundaţiile şi persoanele fizice deţinătoare de deşeuri de ambalaje (acestea au obligaţia să depună selectiv deşeurile de ambalaje în containere diferite, inscripţionate corespunzător, amplasate special de autorităţile administraţiei publice locale; operatorii economici care: introduc pe piaţă produse ambalate sunt responsabili pentru ambalaj ele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor; ambalează produse ambalate sunt responsabili pentru ambalajele secundare şi terţiare pe care le introduc pe piaţă;

introduc pe piaţă ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru ambalajele respective introduse pe piaţă sunt responsabili de valorificarea unor cantităţi de deşeuri de ambalaje, astfel încât îndeplinească o serie de obiective precizate în actul normativ menţionat mai sus.

Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale au atribuţii în domeniu inclusiv prin adoptarea măsurilor organizatorice necesare pentru generalizarea colectării selective a deşeurilor, în vederea valorificării, tratării şi depozitarii controlate a acestora. Totodată, pentru stimularea colectării selective a deşeurilor municipale, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a stabili taxe şi tarife diferenţiate pe tipuri de deşeuri pentru colectarea şi depozitatea acestora.

Totodată, conform documentelor de negociere implementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje trebuie să urmărească următorul program: 2004 – 2006 perioadă de experimentare (proiecte pilot), conştientizarea populaţiei; 2007 – 2017 extinderea colectării selective la nivel naţional; 2017 – 2022 implementarea colectării selective în zone mai dificile (locuinţe colective, mediu rural dispersat, zone montane). Astfel că, din baza de date existentă la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului rezultă că în anul 2009, colectarea selectivă se realiza în 399 de localităţi.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că proiectele privind implementarea unor sisteme integrate de gestionare a deşeurilor care sunt finanţate în cadrul Axei Prioritare 2 a POS Mediu — Domeniul Major de Intervenţie 1 – Deşeuri pentru componenta de colectare selectivă presupun achiziţionarea de containere. De asemenea, conform prevederilor art. 13 din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare categoriile de proiecte eligibile pentru finanţare vizează îmbunătăţirea performanţei de mediu privind gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, şi închiderea depozitelor de deşeuri.

Accesarea fondurilor existente la nivelul Adiministraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) se realizează prin depunerea unui proiect care trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate. Aceste criterii de eligibilitate care trebuie să fie îndeplinite de către solicitantul finanţării sunt menţionate în Ghidul de finanţare. În ceea ce priveşte pungile care se regăsesc peste tot în natură a fost introdusă o ecotaxă, care are rolul de a micşora consumul de astfel de ambalaje prin descurajarea distribuţie «gratuite» a acestora, prin lipsa de evidenţiere a preţului. Introducerea ei a luat în considerare faptul că în ultimii ani România s-a confruntat cu problema volumelor mari de deşeuri de ambalaje, în special a ambalajelor de desfacere”.

Leave a Response