Se va aproba bugetul pentru evenimentele desfăşurate cu ocazia Zilei Râmnicului
• În cadrul unei şedinţe a Consiliului Local,
Se va aproba bugetul pentru evenimentele desfăşurate cu ocazia Zilei Râmnicului
Marţi, 20 iulie 2010, este programată să se desfăşoare şedinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, cu 10 rapoarte şi proiecte de hotărâri plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Astfel, se vor dezbate şi aproba următoarele propuneri: raport şi proiect de hotărâre privind înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni; raport şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC ETA SA Rm. Vâlcea;
raport şi proiect de hotărâre privind bugetul alocat pentru evenimentele desfăşurate cu ocazia Zilei Imnului Naţional; raport şi proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe anul 2010; raport şi proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului „Disponibil din depozite speciale constituite pentru construcţii de locuinţe”, cont 50.71 pentru anul 2010; raport şi proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului pentru contul „50.04 deschis pentru operaţiunile de plăţi directe care se acordă în agricultură pe anul 2010”;
raport şi proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 102 din 30.04.2010 pentru proiectul „Prelungire bulevardul Tineretului spre sud cu Dem Rădulescu, de la intersecţia cu strada Ostroveni, până la intersecţia cu DN 67”; raport şi proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 155 din 11.06.2010 pentru proiectul „Artera de legătură între strada Ştirbei Vodă şi strada Morilor, inclusiv podul peste râul Olăneşti în municipiul Râmnicu Vâlcea”;
raport şi proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 156 din 11.06.1010 pentru proiectul „Extindere şi modernizare sistem supraveghere video cu dispecerat, pe linia siguranţei publice şi prevenirea criminalităţii, la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea”; raport şi proiect de hotărâre privind desemnarea Comitetului Energetic din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea.