Nu mai sunt bani pentru Grădina zoologică
Ministerul Mediului i-a tăiat macaroana primarului Rădulescu
Nu mai sunt bani pentru Grădina zoologică
După ce municipalitatea a rămas în pană cu finanţarea pentru bulevardul Calea lui Traian, acum nu mai sunt bani nici pentru continuarea modernizării grădinii zoologice din Râmnicu Vâlcea, care ar fi trebuit să devină una la standarde europene, după cum promiteau autorităţile în urmă cu şase luni. Banii care ar fi trebuit alocaţi în acest sens de la Ministerul Mediului au ajuns însă la sinistraţii din Moldova, pentru combaterea efectelor inundaţiilor din acea zonă. Reprezentanţii Primăriei Râmnicului nu au fost anunţaţi însă despre suspendarea proiectului.
„Proiectul rămâne în picioare atâta timp cât nu am fost anunţaţi de suspendarea modernizării”, a afirmat Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Până acum s-au făcut o serie de amenajări la spaţiile destinate animalelor şi s-a început construcţia unui imobil ce va fi folosit drept cabinet veterinar. Toate acestea au fost realizate cu bani de la bugetul local, proiectul de modernizare a Grădinii Zoologice având o valoare de 5,5 milioane de lei. Din aceşti bani, cofinanţarea administraţiei locale era de 25%, restul urmând să revină Ministerului Mediului