|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Buican şi Niţu, huiduiţi la Bălceşti de…liberali 

Culeg ce au semănat!

Buican şi Niţu, huiduiţi la Bălceşti de…liberali

Nicu Trandafir

Manevrele de tip ţărănist se întorc împotriva deputatului PNL, Cristian Buican, cel care conduce vremelnic destinele organizaţiei judeţene. Buican şi politicianul afacerist Dan Niţu au fost huiduiţi la scenă deschisă la şedinţa de alegeri susţinută în oraşul Bălceşti în data de 24 iulie 2010. Cei doi au încercat să-şi impună oamenii în biroul politic al Organizaţiei PNL Bălceşti, dar membrii cu vechime în partid s-au opus cu vehemenţă strategiei ţărănisto-buicăniste. Structura politică din Bălceşti a PNL a fost dizolvată imediat după rezultatele foarte slabe de la ultimele alegeri.

Organizaţia este condusă acum de un birou interimar coordonat de afaceristul Dan Niţu, cel care „şi-a prins urechile“ şi de data aceasta în manevrele ocult-politicianiste. Pentru că aşa au vrut muşchii lui Niţu, membrii de partid cu vechime din PNL Bălceşti au fost raşi din baza de date şi au fost declaraţi doar „simpatizanţi“ fără a avea drept de vot la alegerile interne. În paralel cu această operaţiune, Niţu sub atenta supraveghere a „ţărănistului“ Buican a înscris în partid membri noi, vreo 30 de persoane, doar aceştia urmând să voteze la şedinţa de alegeri.

Aşadar, Niţu şi Buican se aşteptau ca în data de 24 iulie, adunarea de alegeri de la Bălceşti să fie o simplă formalitate, o piesă cu final cunoscut. Planurile le-au fost date peste cap de membrii cu vechime în partid, cei care nu s-au mai regăsit pe listele liberalilor cu drept de vot. Peste 70 de persoane i-au luat cu „Huo!“ atât pe Buican, cât şi pe Niţu. Astfel, adunarea a fost anulată, Buican şi compania întorcându-se cu coada între picioare la Râmnicu Vâlcea. Contactat telefonic, Dan Niţu ne-a prezentat următorul punct de vedere: „Eu sunt preşedinte interimar la Bălceşti şi ştiu că sunt două tabere acolo. Aceste două tabere s-au ciocnit la şedinţa de alegeri.

Conducerea organizaţiei a stabilit care sunt membrii activi, cu drept de vot la aceste alegeri. Au fost desemnaţi cei care au participat la şedinţele partidului în ultimele luni, cei care aveau o activitate politică. Noi avem acum un obiectiv electoral de 25 la sută la alegeri şi vrem să construim o organizaţie puternică la Bălceşti. Nu se mai poate să mergem pe mâna vechii conduceri care a obţinut doar 7 la sută. Trebuie să-i schimbăm pe cei care nu au rezultate, să construim o echipă nouă cu oameni serioşi“

Leave a Response