|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Primăria a asfaltat calea ferată din Goranu 

Primăria a asfaltat calea ferată din Goranu

Ministerul Transporturilor lucrează de aproape doi ani la un proiect de reluare a lucrărilor la calea ferată Vâlcea-Vâlcele, în vreme ce edilii din Râmnicu Vâlcea au dat iama pe terenul aflat în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate asfaltând terasamentul căii ferate din zona Goranu-Feţeni. La sfârşitul lui 2008, CN CFR SA organiza o licitaţie pentru întocmirea documentaţiilor de cadastru necesare intabulării terenurilor aparţinând domeniului public al statului aflat în administrarea MT şi concesionate de către CN CFR SA aflate pe raza unităţilor teritorial administrative, tronsonul de cale ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea şi intabularea în cărţile funciare locale aferente obiectivului linie nouă de cale ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea.

Cam în aceeaşi perioadă, trioul executiv din Primăria Râmnicului, format din Gutău, Rădulescu şi Veţeleanu, purcedea la aşternerea de asfalt pe ultima bucată din tronsonul Vâlcele-Râmnicu Vâlcea. Realizarea unor investiţii de către administraţiile locale pe terenuri care nu aparţin domeniului public sau privat sau pe care nu le au în administrare este catalogată drept deturnare de fonduri. Un drum de 25 de metri de asfalt aruncat direct pe terasamentul căii ferate, pe un teren concesionat de CN CFR SA, ar trebui să le dea bătăi de cap edililor râmniceni, mai ales în condiţiile în care noul primar, Romeo Rădulescu, se plânge din ce în ce mai des de lipsa fondurilor pentru asfaltarea unor artere rutiere din oraş

Leave a Response