|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Bătălia de la Posada a avut loc pe teritoriul actual al comunei Perişani 

• Verdict al cercetătorilor:

Bătălia de la Posada a avut loc pe teritoriul actual al comunei Perişani

La începutul lunii august, la Perişani au început săpături arheologice efectuate de o echipă de specialişti, menite să demonstreze dacă bătălia de la Posada a avut sau nu loc în comuna Perişani. Acţiunea a fost făcută la iniţiativa primarului localităţii, Ion Sandu, care a ţinut să rezolve astfel polemica existentă de ani întregi între istorici cu privire la locaţia bătăliei. Specialiştii au dat verdictul la sfârşitul săptămânii, afirmând că bătălia, care a fost plasată istoric în anul 1330 a avut loc într-adevăr în comuna vâlceană. Printre cei prezenţi în zonă s-au numărat Mihai Sporiş, Gheorghe Sporiş, Costea Marinoiu, Petre Gheorghe, prodecanul Academiei de Ştiinţe Sociale – Eugen Petrescu, Constantin Ciobotea, Petre Petria, Constantin Dinulescu, Marian Pătraşcu şi Nicolae Băbeanu.

Având la bază cercetările din secolul al IV-lea, specialiştii au ajuns la concluzia că începuturile Ţării Româneşti au avut loc în zona Perişaniului, dar, pentru autentificare, cercetările vor continua. „Ultimele săpături ne-au arătat clar că locul Bătăliei de la Posada este la Perişani. Daca mai erau oameni care se îndoiau de acest lucru, rezultatele obţinute de echipa de arheologi, în ultimele zile, arată că la Perişani s-a scris o pagină importantă din istoria României”, precizează edilul Ion Sandu. Aşadar, cercetările istorice au conchis, în mare, că locul unde a avut loc bătălia dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou se află undeva în zona Perişaniului.

„Măsurătorile efectuate de echipa noastră dovedesc faptul că singurul loc unde ar fi putut avea loc bătălia de la Posada, din anul 1330, este cel de la Poenari-Perişani”, a fost concluzia specialiştilor, prezentată într-o conferinţă de presă de cei care s-au implicat în acest proiect. Primăria comunei a alocat un buget în această vară pentru studii şi măsurători în speranţa că va fi validat acest loc din Munţii Vâlcii. 


Leave a Response