Alianţa PDL-PSD şi-a impus oamenii în consiliile de administraţie ale spitalelor
• Ca reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Vâlcea,
Alianţa PDL-PSD şi-a impus oamenii în consiliile de administraţie ale spitalelor
Joi, 26 august 2010, consilierii judeţeni au ales prin vot secret reprezentanţii CJ Vâlcea ca membri în consiliile de administraţie pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Spitalul de Obstetrică – Ginecologie Râmnicu Vâlcea, Spitalul de Pneumoftiziologie Mihăeşti şi Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti. În urma aranjamentelor de culise dintre PSD şi PDL au fost aleşi următorii: la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea – membri Dan Fiera şi Constantin Rădulescu, supleanţi Iuliana Moise şi Ion Belciu; la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Rm. Vâlcea – membri Bogdan Almaşi şi Constantin Pîrvu, supleanţi Alexandru Oproaica şi Remus Petrescu;
a Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăeşti – membri Gheorghe Folea şi Ioana Liţă, supleanţi Petre Grigore şi Vasilica Mazilu; la Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti – membri Victor Marin şi Gheorghe Vieru, supleanţi Mircea Predescu şi Iulian Obogeanu. După cum se vede, cu excepţia consilierului PNL Gheorghe Folea, medic de profesie, în cele patru consilii de administraţie sunt doar reprezentanţi PSD şi PDL.
Potrivit prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 48/02.06.2010, în cadrul spitalului public funcţionează un consiliu de administraţie format din 5-8 membri, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare şi funcţionare a spitalului. Membrii consiliului de administraţie pentru spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sunt: 2 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii sau ai direcţiilor de sănătate publică judeţene; 2 reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean din care unul să fie economist;
un reprezentant numit de preşedintele consiliului judeţean; un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România cu statut de invitat; un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu statut de invitat. De asemenea, instituţiile prevăzute mai sus sunt obligate să îşi numească şi membrii supleanţi în consiliul de administraţie. Membrii consiliului de administraţie al spitalului public se numesc prin act administrativ de către instituţiile unde aceştia funcţionează. (P.C.)