|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Interzicerea vânătorii la păsări a adus prejudicii mari AJVPS-ului 

Interzicerea vânătorii la păsări a adus prejudicii mari AJVPS-ului

 

Sezonul de vânătoare la păsări este în toi în această perioadă, dar, din cauza faptului că judeţul Vâlcea a fost afectat de gripa aviară Comitetului Judeţean Antiepizootic a decis interzicerea vânătorii de zburătoare atâta timp cât în judeţ nu sunt eliminate toate suspiciunile de gripă aviară. Membri Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Vâlcea şi cei din cadrul Direcţiei Silvice nu mai pot vâna astfel păsări dăunătoare cum sunt ciorile, coţofenele sau alte specii şi nici nu pot colecta trofee. Interdicţia se va menţine până în momentul când virusul gripei aviare va fi eliminat în toată ţara. Din cauza acestei măsuri asociaţiile de vânători au înregistrat pagube financiare serioase. La Vâlcea membri Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi au făcut populări masive cu fazan în pădurile din Vâlcea, iar în prezent nu pot recupera investiţia. Interzicerea vânătorii i-a făcut, de asemenea pe mulţi dintre membri să nu mai plătească cotizaţia pentru acest an. Directorul AJVPS Vâlcea, Ion Antonescu a spus că în perioada următoare se va face o evaluare a pagubelor înregistrate de asociaţie, care vor ajunge la Ministerul Agriculturii. Conform Ordonanţei de Urgenţă 140/ 2005 s-a stabilit că sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri din cauza virusului gripei aviare vor fi asigurate din fondul de intervenţii aflat la dispoziţia Guvernului.

Leave a Response