Oamenii de la ETA vor bloca şi ridica autoturismele parcate neregulamentar
• Pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea,
Oamenii de la ETA vor bloca şi ridica autoturismele parcate neregulamentar
Consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat recent propunerea de delegare directă, către societatea ETA SA, a gestiunii Serviciului public de blocare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice în municipiului Râmnicu Vâlcea. Drept urmare, s-a decis preluarea de către SC ETA SA a personalului din cadrul Direcţiei Administrării Domeniului Public aferent acestui serviciu public. De asemenea, s-a mai aprobat preluarea de către SC ETA SA a maşinilor şi utilajelor necesare şi s-a decis completarea contractul de delegare a gestiunii serviciului public de blocare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice, care va fi supus spre aprobare împreună cu caietul de sarcini în următoarea şedinţă a Consiliului Local.
Prin Hotărârea nr. 39 din 15 februarie 2008, Consiliul Local a stabilit ca Serviciul public de blocare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice în municipiului Râmnicu Vâlcea, înfiinţat prin hotărârea nr. 63/1997, să fie realizat prin gestiune directă de către Direcţia Administrării Domeniului Public, iar urmare a reorganizării activităţii Direcţiei Administrării Domeniului Public, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 213/30 iulie 2010, a fost aprobată organigrama şi statul de funcţii ale acesteia, în care activitatăţile de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar, nu se mai regăsesc.
În urmă cu mai mult de un an, Curtea de Apel Piteşti a decis, printr-o sentinţă irevocabilă, să anuleze recursul înaintat de firma Parcomat SRL Râmnicu Vâlcea (condusă de liberalul Cristi Iliescu) împotriva Primăriei Râmnicului. Concret, în Dosarul 2894/90/2008, înregistrat în 08.04.2009, judecătorii au anulat recursul solicitat de Cristi Iliescu ca netrimbrat. Firma Parcomat SRL a beneficiat de contractul de concesionare a serviciilor de ridicări auto şi blocări auto pe raza Râmnicului încă din 2004. Numai că în 2006, fostul primar Mircia Gutău avea să intenteze un proces derulat în justiţie împotriva SC Parcomat, în urma reclamaţiilor sosite pe adresa primarului de la simpli cetăţeni exasperaţi de abuzurile firmei Parcomat. Astfel, după o serie de înfăţişări în faţa instanţelor vâlcene, reclamanta Primăria Râmnicului a obţinut rezilierea contractului nr. 1290/2004 şi plata sumei de 540 euro în echivalent lei cu titlu despăgubiri.
În anul 2007, firma Parcomat majorase deja tarifele: 150 lei pentru ridicarea autoturismelor şi 60 lei pentru blocarea roţilor. Cristi Iliescu, patronul de la Parcomat SRL, a spus că majorarea tarifelor practicate de firmă între 2004 şi 2007 s-a făcut fără avizul prealabil al consiliului local întrucât exista în lege şi în contract prevederea de aprobare tacită: dacă nu existau contestaţii sau alte propuneri, noile tarife intrau în vigoare în mod automat. (P.C.)