|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

77 de medici, amendaţi de CAS 

77 de medici, amendaţi de CAS

77 de medici vâlceni au fost sancţionaţi de Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate pentru declararea unor servicii medicale neefectuate. În acest an, 223 de medici au fost verificaţi la acte. În cazul celor 77 de medici sancţionaţi au fost găsite nereguli în sensul că nu erau corespondenţe între diagnostic şi medicaţie sau între diagnostic şi pacient. „Potrivit fişei, un pacient care era sănătos avea pe numele lui 20 de investigaţii medicale şi inerent reţete.

Concediile medicale acordate cu retroactivitate, depăşirea numărului maxim de zile de îngrijiri medicale, inexistenţa tuturor documentelor necesare, etc.”, a precizat directoarea Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Rodica Mărginean. 35 de medici au fost amendaţi, cuantumul amenzilor ridicându-se la 59 000 de lei, iar pentru 42 de medici s-a dispus imputarea unor sume de bani.

În rândul medicilor de familie s-au constatat cele mai multe nereguli, la trei dintre aceştia imputându-li-se suma de 2617,17 lei. În ceea ce priveşte acordarea concediilor medicale au fost prinşi cu mâţa-n sac 10 medici de familie, 18 medici din ambulatoriul de specialitate şi 7 din spitale. Şase medici au contestat în instanţă amenda, urmând ca oamenii legii să decidă cine are câştig de cauză.

Leave a Response