|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Fraţii Costi şi Lucian Rădulescu au instaurat dictatura personală în TSD Vâlcea 

• Preşedintele Ion Cîlea nu are nici un cuvânt de spus!

Fraţii Costi şi Lucian Rădulescu au instaurat dictatura personală în TSD Vâlcea

• secretarul judeţean al TSD Vâlcea, Carmen Predescu, rupe lanţurile tăcerii: „Ăsta e TSD Vâlcea astăzi. O organizaţie de familie condusă de un clan care-şi face propriile reguli“

Nicu Trandafir

Apropierea datei alegerilor pentru conducerea Tineretului Social Democrat din cadrul PSD Vâlcea încinge şi mai mult spiritele în partid, totul desfăşurându-se pe fondul „hegemoniei” impuse de abuzivii fraţi Costi şi Lucian Rădulescu. Reamintim că sâmbătă, 25 septembrie 2010 este programată Conferinţa Judeţeană de Alegeri la TSD Vâlcea, după ce săptămâna trecută a avut loc şedinţa Colegiului Lărgit şi în care au fost desemnaţi doi candidaţi: Lucian Rădulescu (27 de ani) şi Cosmin Lovin (33 de ani).

După un scenariu şi o regie bine pregătită de fraţii Rădulescu, joi, 16 septembrie, s-a desfăşurat şedinţa Colegiului Lărgit al TSD Râmnicu Vâlcea şi în care lucrurile au decurs aşa cum a vrut eternul tânăr Costi Rădulescu (încă preşedinte al TSD Vâlcea). De fapt, Costi Rădulescu este cel mai longeviv preşedinte al unei organizaţii politice din ţară, deţinând această funcţie de aproape… 15 ani. Numai vârsta limită de 35 de ani (prevăzută în statutul PSD) l-a scos pe Costi Rădulescu la „pensie”. Dar să revenim la şedinţa TSD de joi şi să spunem că tinerii de suflet ai fraţilor Rădulescu l-a propus „spontan” pe Lucian Rădulescu drept candidat la funcţia de preşedinte al TSD Vâlcea şi, sperau ei, unicul candidat. N-a fost să fie aşa, pentru că un alt tânăr social-democrat – Cosmin Lovin – s-a ridicat în picioare şi şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia supremă în TSD Vâlcea.

La şedinţa tinerilor social-democraţi vâlceni a participat şi „tânărul” Ion Matei, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Râmnicu Vâlcea, probabil pentru a se asigura că şedinţa decurge conform scenariului stabilit stabilit în prealabil cu fraţii Rădulescu. Anunţarea candidaturii lui Cosmin Lovin l-a „tulburat” însă profund pe Ion Matei şi pe gaşca din jurul fraţilor Rădulescu.

Dictatorul Matei a încercat de fapt să nu-l lase să candideze pe Cosmin Lovin…. De fapt, Ion Matei avea „mandat” şi de la preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, că lucrurile vor decurge conform planului. Spunem asta pentru că atunci când s-a dus Carmen Predescu, secretar judeţean al TSD Vâlcea (acum plecată în Franţa), împreună cu Cosmin Lovin la Ion Cîlea, liderul PSD Vâlcea i-a acuzat că… fac război în partid.

Carmen Predescu: „Cine mişcă-n front la TSD Vâlcea e dat afară sau marginalizat”

De fapt, iată ce a declarat Carmen Predescu, secretar judeţean al TSD Vâlcea şi şef al Departamentului de relaţii cu presa, unei jurnaliste din Vâlcea înainte de a pleca în Franţa (declaraţii confirmate telefonic chiar de Carmen Predescu): „Organizaţia de tineret este în colaps. În patru ani de zile, Costi Rădulescu nu a fost în stare să facă organizaţii de tineret în teritoriu, situaţia fiind aceeaşi şi la Femei.

Sunt foarte multe localităţi în care PSD nu are organizaţii de tineret deşi este unul dintre cele mai vechi partide cu o doctrină social-democrată care se pliază perfect pe electoratul din teritoriu. Se ştie foarte bine că cei din mediul urban votează cu partidele de dreapta, dar noi nu avem nici în teritoriu structuri bine stabilite. Nimeni nu ştie câţi tineri sunt înscrişi în organizaţia de la municipiu sau cea judeţeană. Dacă cere cineva situaţia organizaţiilor din teritoriu, asta dacă există, pentru că eu nu cred că există aşa ceva, nu am văzut-o, o să vadă cât de catastrofal stăm.

Tinerii înscrişi în prezent nu au venit pe filierea primarilor, nu datorită lui Costi. În toate organizaţiile din teritoriu merg aceeaşi zece oameni din clanul lor, care fac presiuni asupra celorlalţi, iar cei de acolo nu sunt băgaţi în seamă. În Râmnicu Vâlcea, cei care au vrut să se înscrie au fost trimişi acasă, pentru că aşa au vrut fraţii. La mare, Pieleanu i-a pus să se găsească un răspuns la faptul că tineretul a refuzat să voteze cu Geoană, însă el a dat un răspuns de genul «pentru că nu ştiu şi nu vor să atragă tineretul».

Şi avea dreptate. Nicu Bănicioiu i-a sfătuit să facă adunări generale la municipiu, acolo unde sunt tineri mai puţini, dar ei nu vor în ideea că masele nu pot fi controlate aşa cum vrea Rădulescu. Vor să facă un consiliu lărgit doar cu delegaţii localităţilor în care au ei controlul, drept urmare îi vor invita la consiliu doar pe cei de care sunt siguri că vor vota cu ei. Nu este prima dată când Costi Rădulescu procedează aşa. Actualul secretar al organizaţiei, Nicoleta Diaconu, ocupă această funcţie pentru că aşa a vrut Rădulescu, nu în urma unor alegeri aşa cum ar fi fost normal.

Când fostul secretar a plecat în străinătate, Costi a numit-o secretar al organizaţiei TSD judeţ, fără să consulte măcar Biroul Permanent. Membrii biroului au aflat despre acest lucru după numirea ei ca secretar, în condiţiile în care  putea să o numească, cel mult, interimar până la organizarea unor alegeri. Costi a recunoscut că a eludat statutul dar a zis că aşa a vrut el şi aşa rămâne. Şi aşa a rămas. Nicoleta Diaconu ocupă şi în prezent această funcţie, dar nestatutar. Cine mişcă-n front e dat afară sau marginalizat.

Ăsta e TSD Vâlcea astăzi. O organizaţie de familie condusă de un clan care-şi face propriile reguli. Pe mine nu mă suportă pentru că i-am anunţat că voi candida la preşedinţia organizaţiei, iar când le-am cerut să respecte statutul Dima şi Popa m-au ameninţat că-mi dau un pumn în bot. La seminarul organizat la mare, deşi domnul preşedinte Cîlea a plătit drumul pentru întreaga delegaţie, Lucian a pus fetele să plătească, doar pentru că nu eram în tabăra lui. Am fost doar patru şi ne-a cerut banii pentru benzină, când a auzit că ştiam că drumul era plătit de preşedintele partidul a zis că a glumit”.
Lucian Rădulescu: „Prezidiul şedinţei mi-am permis să-l formez eu”
Şedinţa Colegiului Lărgit al TSD de joi 16 septembrie, a fost de tot hazul şi de toată jena, fiind pusă în scenă o piesă bine regizată de fraţii Costi şi Lucian Rădulescu. La fel ca pe vreme congreselor uteciste şi comuniste, Lucian Rădulescu a spus că membrii partidului au depus toate eforturile pentru viitorul luminos al PSD. Chiar la începutul şedinţei, Lucian Rădulescu a declarat că „prezidiul şedinţei mi-am permis să-l formez eu”. În rest, Rădulescu jr. a mai declarat la circul numit Colegiului Lărgit al TSD Râmnicu Vâlcea: „Domnule preşedinte Gigi Matei aveţi prietenia şi respectul nostru pentru că ştiţi să apreciaţi o organizaţie care v-a fost întotdeauna alături. Motivul întâlnirii noastre din această seară este stabilirea delegaţilor ai Organizaţiei Municipale la Conferinţa Judeţeană a TSD Vâlcea. Până o să-l rog pe Alin să dea citire cuvântului (!?!) transmis de la Bucureşti de către preşedintele Ponta, vă rog să-mi daţi voie să alegem o comisie de propuneri pentru orientarea asupra delegaţilor.

Cine nominalizează? Deja trecem la discuţii libere (după ce a aflat că a fost propus pentru funcţia de preşedinte al TSD Vâlcea – n.r.), deja simt că îmi dispar emoţiile. Îţi mulţumesc Cristi! Mărturisesc că până acum un minut eu îl ştiam pe Cristi Cherete contracandidatul meu, însă iată că prietenia şi toată munca pe care am depus-o împreună la organizaţia municipală de tineret a dat roade. Da, am de gând să candidez şi mă voi bate pentru preşedinte la judeţ, am în spate o echipă, o echipă formată dintre voi. Vreau să las în spate la municipiu o altă echipă, fără cumnatul meu, aşa cum se scrie prin ziare. Va fi o luptă democrată (!?!), o luptă aşa cum se duce la noi la tineret. Între timp o să sosească şi preşedintele TSD Vâlcea, Costi Rădulescu, fratele meu, pe care vă spun că a fost primul om pe care a trebuit să-l conving că mă pot bate şi că merit să candidez la o asemenea funcţie”.  

One Response to Fraţii Costi şi Lucian Rădulescu au instaurat dictatura personală în TSD Vâlcea

  1. eu

    e bine ca acum e director la balneo.chiar nu e nimeni sa verifice ce studii ar pustanul asta?

     

Leave a Response