|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ordonanţă de Urgenţă care sprijină înfiinţare Electra şi Hidroenergetica 

Guvernul a adoptat:

Ordonanţă de Urgenţă care sprijină  înfiinţare Electra şi Hidroenergetica

Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, Legea societăţilor comerciale (31/1991), modificări potrivit cărora creditorii societăţilor incluse într-un proces de fuziune sau divizare pot face opoziţie acestei operaţiuni, pentru recuperarea creanţei, dar fără ca formularea acestei opoziţii să aibă ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării şi fără să poată împiedica realizarea procedurii.

Potrivit Mediafax, modificările ar fi, în opinia lui Dan Gheorghiu, preşedintele Confederaţiei Române de Petrol, Gaz şi Energie – Concordia, un pas pozitiv pentru formarea celor două companii energetice, Electra şi Hidroenergetica, ca urmare a reorganizării sectorului energetic.

Formarea celor două companii a fost decisă în mandatul fostului ministru Adriean Videanu.

Împotriva înfiinţării celor două societăţi au fost iniţiate în instanţă 19 procese, de către sindicaliştii de la Hidrosind, Fondul Proprietatea (FP) şi acţionari FP. Din acest motiv, înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica a fost amânată. Din Electra vor face parte complexurile energetice Turceni şi Rovinari, Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, sucursalele Hidroelectrica de la Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu şi Hidroserv Râmnicu Vâlcea. Hidroenergetica va cuprinde Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti, sucursalele Termoelectrica Paroşeni şi Termoserv Paroşeni, sucursalele Hidroelectrica de la Bistriţa, Buzău, Cluj, Curtea de Argeş, Hateg, Porţile de Fier, Oradea, Sebeş şi Slatina.

Leave a Response