Prefectul Ungureanu l-a concediat pe şoferul Andrei pentru “vina” de a fi prea… corect
Prefectul Ungureanu l-a concediat pe şoferul Andrei pentru „vina” de a fi prea… corect
Tiberiu Pîrnău
Prefectul Petre Ungureanu nu este un om drept. „Ranchiunos şi cinic“ – aşa este caracterizat Ungureanu de majoritatea persoanelor cu care a lucrat de-a lungul anilor. Colegi, foşti prieteni, oameni politici susţin la unison că persoana care a ajuns prin forţa întâmplării, nefericite pentru un judeţ întreg, la cârma Prefecturii Vâlcea îşi petrece o mare parte a timpului croind intrigi şi planuri de răzbunare.
Răposatul senator Şerban Săndulescu ar fi avut multe de spus în această privinţă. Le-a spus la scenă deschisă în anii 90. L-a caracterizat perfect pe Ungureanu: „de o răutate fantastică!“ Şi pentru a nu-i da prilej prefectului, pe care noi îl considerăm ilegitim, să se plângă pe la televiziuni că este „atacat pe nedrept de anumite gazete“ îi vom aduce şi o probă a verităţii.
13 ani de activitate ireproşabilă
Printre cei 8 angajaţi puşi pe liber de prefectul Petre Ungureanu în urmă cu o lună, s-a aflat şi conducătorul auto Adrian Andrei. Acesta este şofer profesionist din anul 1982 şi lucra în cadrul Prefecturii Vâlcea din 1997. În cei 13 ani de activitate, Adrian Andrei a avut o conduită ireproşabilă la locul de muncă, fiind apreciat datorită profesionalismului său de toţi colegii. Nu a întârziat niciodată la serviciu, nu a avut nici un concediu medical, a fost devotat trup şi suflet instituţiei pentru care a lucrat. Andrei a fost şofer de: prefect, subprefect, director etc.
Acesta a lucrat şi cu toţi ceilalţi angajaţi ai instituţiei, care preferau să apeleze la el atunci când plecau în judeţ sau în afara acestuia deoarece era un şofer foarte bun şi cunoştea bine toate traseele. În cei 13 ani de activitate nu a avut nici o abatere de la regulamentul intern al instituţiei sau de la legile rutiere. Adrian Andrei este un om corect, cinstit. Tocmai această corectitudine l-a deranjat pe prefectul Petre Ungureanu.
Să explicăm afirmaţia: În luna decembrie a anului 2009, şoferul Adrian Andrei s-a deplasat în interes de serviciu în localitatea Perişani. La intrare în comună, din cauza ninsorii abundente şi a vitezei excesive un autovehicul Opel Astra care circula din sens opus a accidentat maşina Prefecturii. Potrivit procesului verbal (prezentat în facsimil) încheiat de poliţiştii din Perişani şoferul de pe Opel şi-a recunoscut în totalitate vina.
Accidentat de ruda prefectului
La întoarcere la Prefectură, Adrian Andrei i-a înştiinţat pe responsabilii din cadrul instituţiei în legătură cu incidentul rutier. După aceea împreună cu autorul accidentului, şoferul Prefecturii s-a deplasat la sediul unei societăţi de asigurare pentru soluţionarea dosarului de daună la autoturism. În două zile, maşina a fost şi reparată. Toate bune şi frumoase, până când pe fir a intrat şi prefectul Petre Ungureanu care s-a arătat foarte ofuscat că nu a fost şi el informat de accident, mai ales că autorul îi era şi rudă.
Probabil că între timp şoferul imprudent s-a dus la ruda sa – prefectul şi i s-a plâns. De aici i s-a tras concedierea conducătorului auto Adrian Andrei. Ungureanu şi-a asmuţit căţeluşii fideli din cadrul instituţiei pe şoferul care îndrăznise să-i deranjeze ruda din Racoviţa. Andrei a fost chemat în faţa comisiei de disciplină a Prefecturii şi sancţionat cu 5 la sută din salariu pe o durată de trei luni. Ulterior datorită acestei „abateri disciplinare“, şoferul Andrei a fost pus pe liber de prefectul – răzbunător.
Cine conduce maşinile Prefecturii
Petre Ungureanu a preferat să păstreze pe posturile de şoferi două persoane cu carnet de partid portocaliu în buzunare, care nu cunosc nici măcar drumurile din interiorul judeţului, având nevoie de…hartă. De asemenea, prefectul le-a delegat, prin fişa postului, şi sarcini de şoferi la doi funcţionari din instituţie, care au permise de şoferi amatori.