|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

CET Govora nu are probleme de mediu 

Silvian Ionescu, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu:

CET Govora nu are probleme de mediu

Silvian Ionescu, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu, s-a întâlnit săptămâna trecută cu reprezentanţii CET Govora. „Am avut o întâlnire cu conducerea CET Govora, cu care am discutat probleme de investiţii de perspectivă, dar mai ales probleme de mediu şi conformarea la programul de mediu pe care-l are această societate. Operatorul economic se încadrează în respectarea prevederilor din autorizaţia integrată de mediu. CET-ul mai are nevoie de investiţii majore. De altfel, la ora actuală, se află în analiză la Comisia Europeană de la Bruxelles un program de investiţie de 56 de milioane de euro.

Când acesta va fi aprobat urmează alte investiţii. Din discuţiile cu domnul Mihai Bălan, am tras o concluzie interesantă. Doresc să-i propun domnului Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor, ca aceste autorizaţii integrate de mediu care cuprind toate aspectele investiţionale, dar şi de conformare privind protecţia mediului să fie împărţite pe instalaţii. Astfel, aceste instalaţii bine definite care funcţionează bine şi care au, din punct de vedere al mediului, conformarea făcută pot accesa mai uşor fonduri europene dacă au autorizaţia separată.

Împărţirea autorizaţiei integrate de mediu favorizează accesarea mai rapidă a fondurilor pe programul operaţional sectorial de mediu sau pe cel de energie, în general pe toate programele operative sectoriale. Este în folosul operatorului. CET Govora este printre cele mai avansate din România cu privire la investiţiile pe care le-a făcut în domeniul mediului. S-a şi retehnologizat, iar randamentul este mult mai mare decat înainte şi nu se opreşte aici. Aşa cum spuneam, este în analiză acest proiect în valoare de 56 milioane de euro pe care comisia trebuie să-l aprobe”, a precizat Silvian Ionescu, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu. (N.T.)

Leave a Response