|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Doi hoţi din Mateeşti prinşi după 5 luni 

Doi hoţi din Mateeşti prinşi după 5 luni

Poliţiştii din Horezu au reuşit identificarea principalilor suspecţi în cazul a trei furturi din locuinţe, săvârşite prin efracţie în perioada mai-septembrie 2010. Oamenii legii au recuperat de asemenea şi bunurile sustrase, în valoare de peste 25.000 lei. În acea perioadă, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în trei cabane turistice, situate în zona „Vârful Roman”, de unde au sustras un număr mare de bunuri ( polidiscuri, bormaşini, ferăstraie mecanice, s.a.).

În urma documentării activităţii infracţionale în aceste cauze, în data de 18 octombrie 2010, poliţiştii au obţinut de la magistraţii Judecătoriei Horezu, autorizaţii pentru efectuarea a 8 perchiziţii domiciliare, în localităţile Mateeşti şi Alunu. Cu ocazia efectuării perchiziţiilor au fost identificate  peste 90% din bunurile sustrase. Principalii suspecţi în cazul celor trei furturi sunt Marian S. şi Ionuţ I., ambii de 20 de ani, din Mateeşti, care sunt acum cercetaţi pentru furt calificat.

Leave a Response