|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Stănciulescu de la Arta Modei, înfipt până-n gât în banul public 

Stănciulescu de la Arta Modei,

înfipt până-n gât în banul public

Nicu Trandafir

În vremuri de criză „băieţii deştepţi“ şi cu lipici la oamenii politici aflaţi la putere prosperă. O axiomă universal – valabilă, aplicabilă în mai toate domeniile de activitate. Chiar şi în cel al comercializării combustibililor de tot felul. Gheorghe Stănciulescu, patronul de la SC ARTA MODEI SRL din Râmnicu Vâlcea, este un personaj descurcăreţ indiferent de regimul politic afla la guvernare. Uns cu toate alifiile, acest domn Stănciulescu şi-a făcut prieteni în rândul politicienilor, dar şi printre directorii din societăţile cu capital de stat şi  cei aflaţi la cârma anumitor instituţii publice din judeţul Vâlcea.

Directorul de la ARTA MODEI este un veritabil gentelman, ştie cum să pună problema, a înţeles perfect regulile economiei de piaţă. Un capitalist pur-sânge. Ştie cum să se descurce în hăţişul birocratic, şi-a construit un sistem relaţional, care-i asigură succesul în afaceri.

Şi cum în vremuri de criză cele mai bune afaceri sunt cele cu statul (prin toate formele sale de reprezentare), Gheorghe Stănciulescu a reuşit să-şi cupleze societatea la ţeava banilor publici. Şi banii curg, aproape fără număr, în conturile societăţii sale. Curg legal, aşa cum se scurge de ani de zile vlaga  ţărişoarei noastre România, ruptă-n fund, dar generoasă, iată, cu…„băieţii deştepţi“

Licitaţii publice câştigate pe bandă rulantă de ARTA MODEI:

Aşadar, Gheorghe Stănciulescu prin SC ARTA MODEI SRL câştigă de ani de zile, pe bandă rulantă, licitaţii publice. În acest articol vom evidenţia doar câteva dintre aceste licitaţii:   

• În data de 12.09.2008, societăţii Arta Modei îi este atribuită suma de 464.737 RON fără TVA de către SC ACVARIM SA din Râmnicu Vâlcea. Obiectul contractului: achiziţie combustibil (benzină, motorină, GPL auto). De remarcat este faptul că la această licitaţie a fost depusă o singură ofertă (?!);

• Prin contractul nr. 200 / 22.02.2010, aceeaşi societate primeşte suma de 336,120 RON fără TVA de la FILIALA PENTRU REPARATII SI SERVICII HIDROSERV Râmnicu Vâlcea S.A. pentru: „ Achizitie Bonuri valorice carburanti auto (BVCA) – 2010“. De data aceasta procedura a fost: cerere de ofertă. Şi în acest caz a fost depusă doar o singură ofertă, desemnată şi câştigătoare;

• În 31.07.2009, Arta Modei câştigă din nou o licitaţie organizată de SC ACVARIM SA (anunţ de atribuire 77377/31.07.2009, contract nr: 10910) în valoare de 525.210 RON fără TVA. Obiectul contractului: achiziţie combustibil. De data aceasta au fost depuse trei oferte;

• În 16.07.2008, Stănciulescu are motive de bucurie, deoarece societatea sa este desemnată câştigătoare a unui contract ( nr: 343 din 05/30/2008)  în valoare de 390.170 RON fără TVA de către SC CET GOVORA SA. Obiectul contractului: „Achiziţie motorină Euro Diesel 50 ppm. Livrare franco depozit beneficiar in baza comenzilor lansate de achizitor. Plata la 30 zile.“ Au fost primite două oferte;

• Şi în data de 19.03.2010, Arta Modei câştigă un contract, urmare a participării la o licitaţie organizată de CET GOVORA. Valoarea contractului: 674.500 RON. Denumirea atribuita contractului de autoritatea contractanta: Achizitia a 190 tone motorina Euro Diesel 50 ppm. Locul principal de livrare: Staţia de distribuţie carburanţi din incinta S.C. CET Govora S.A;

• Şi DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI VÂLCEA a lucrat cu Arta Modei. Instituţia condusă de doctorul Badea a organizat în anul 2009 o licitaţie publică pentru furnizare combustibil pentru încălzire, câştigată, bineînţeles, de societatea menţionată deja. Valoarea contractului: 336.000 RON fără TVA. A fost primită o singură ofertă;

• În data de 23.09.2008, societăţii îi este atribuit un contract pentru furnizare motorină Euro 4, în valoare de 398.068 RON fără TVA de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. A fost primită o singură efortă.

Îi lăsăm pe cititorii noştri să tragă anumite concluzii din acest material jurnalistic…

Leave a Response