Instituţiile din Vâlcea au aruncat 152.000 euro pentru plata unor case de avocatură
• Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, în numai doi ani,
Instituţiile din Vâlcea au aruncat 152.000 euro pentru plata unor case de avocatură
Un raport al Curţii de Conturi trimis în aceste zile Parlamentului arată că structurile publice au cheltuit aproape 600 milioane de lei pe servicii avocaţiale (juriştilor din aparatul propriu şi firmelor externe), campionii cheltuielilor fiind Ministerul Finanţelor şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Potrivit Hotnews.ro, deşi au o armată de avocaţi şi jurişti, acestea au angajat firme de avocatură externe instituţiilor, ale căror servicii au fost achitate cu generozitate. La nivelul judeţului Vâlcea, inspectorii Curţii de Conturi au verificat 77 de instituţii sau agenţi economici de stat, la care sunt angajate 126 de persoane în structurile cu profil juridic. În total, în numai doi ani, cele 77 de entităţi au efectuat cheltuieli cu serviciile juridice de peste 11,13 milioane lei (3,3% din total), din care 10,5 milioane lei au fost alocate pentru plata salariilor angajaţilor proprii, iar restul de 640.000 lei (152.000 euro) au fost direcţionaţi pentru plata unor case de avocatură externe.
„Remarcăm modul discreţionar în care entităţile publice locale au înţeles să cheltuiască banul public prin angajarea serviciilor de avocatură externe. Angajarea unei societăţi de avocatură nu demonstrează, ca regulă, oportunitatea de a apela la asemenea servicii. Au fost decontate cheltuieli adiacente onorariilor stabilite în contracte, doar în baza unor referate, în puţine cazuri fiind ataşate şi documente. Autorităţile publice nu au urmărit activitatea firmelor de avocatură şi nu şi-au exercitat propriile drepturi. Notele de onorarii arată că în unele cazuri procesele erau de competenţa juriştilor proprii, fără a fi necesară angajarea unei firme externe. Un număr de 408 entităţi verificate au în structura organizatorică structuri cu profil juridic în care prestează activitate juridică 6.798 persoane. Cele 408 entităţi au cheltuit în 2008-2010 cu funcţionarea acestor structuri 274,63 milioane de lei şi cheltuieli cu servicii externe de avocatură, 317,85 milioane de lei. În total, 592,49 milioane de lei. Majoritatea instituţiilor publice ale administraţiei publice locale şi centrale au angajat servicii externe de asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridică, efectuând cheltuieli care au depăşit în anumite cazuri pe cele efectuate cu structurile juridice din aparatul propriu”, se menţionează printre altele în raportul Curţii de Conturi. (N.T.)