|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Complexul Dovali-Jurcan funcţionează în ilegalitate 

Complexul Dovali-Jurcan funcţionează în ilegalitate

Tiberiu Pîrnău

De peste 15 ani, Complexul Dovali din zona Traian – Râmnicu Vâlcea funcţionează în condiţii de ilegalitate. De-a lungul anilor, autorităţile locale şi toate instituţiile publice cu atribuţii de control au închis ochii la această situaţie, deoarece în spatele afacerii „Dovali“ se află senatorul Dorel Jurcan şi soţia acestuia, Valerica Jurcan. Cu toţii, oameni ai legii şi comercianţi, s-au temut de influenţa preşedintelui PDL Vâlcea – partid aflat la guvernare în ultimii ani.  

Legi călcate în picioare

Familia Jurcan a stors de la zecile de comercianţi, care-şi expun marfa în condiţii mizerabile, de-a dreptul inumane, zeci de miliarde de lei, după cum arată situaţiile financiare ale societăţilor SC Dovali SRL şi SC Dolex Com SRL. Jurcan a prosperat, s-a îmbuibat de pe urma unor oameni sărmani. Realitatea este că patronii SC Dovali SRL, societatea care patronează aşa-zisul complex Dovali, încalcă cu tupeu şi neruşinare mai multe legi acţionând pe principiul: „Legile sunt doar pentru căţei, nu şi pentru dulăii politici“. În primul rând nu sunt respectate normele de urbanism. Zona respectivă, conform Planului Urbanistic de Zonă al Primăriei Râmnicu Vâlcea, figurează ca fiind una de locuinţe, unde se pot construi imobile P+5 sau P+10. Aşadar, nici vorbă de autorizaţie pentru bazarul infect creat de senatorul Jurcan. Conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea a ştiut tot timpul că Dovali funcţionează în ilegalitate, dar din motive de „frăţie politică“ nu a acţionat în nici un fel pentru repunerea în drepturi a legii. 

 

Într-un stat de drept, buldozerele Primăriei ar fi făcut demult una cu pământul chioşcurile insalubre şi ilgale din Dovali. Mai mult decât atât, din verificările redactorilor noştri a rezultat faptul că nici una dintre construcţiile din Dovali (chioşcurile-tarabele) nu sunt înregistrate la Direcţia Taxe şi Impozite a Primăriei sau la Oficiul de Cadastru, neplătindu-se nici un impozit pentru aceste…„imobile“. De asemenea, Complexul Dovali nu deţine avize de funcţionare, în conformitate cu noile prevederi legale, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (Pompieri) şi Agenţia pentru Protecţia Mediului. Ne întrebăm (retoric bineînţeles) de ce aceste instituţii nu-şi exercită atribuţiile legale şi în cazul complexului Dovali-Jurcan? În cazul nefericit al producerii unui incendiu în Dovali, maşinile pompierilor nu ar avea acces în zona complexului şi nu ar avea de unde să se alimenteze cu apă, neexistând în zonă un hidrant. Neregulile sunt evidente şi pot fi văzute şi din avion, numai autorităţile locale se fac că nu văd…

Comercianţii pot să plece oricând din Dovali

De la an la an, Jurcan şi acoliţii săi din firmă au mărit preţurile la chirii pentru spaţiile (tarabele acelea insalubre – adevărate bombe ecologice!) din Dovali. Comercianţii sunt de-a dreptul disperaţi. Au ajuns să plătească 12 milioane de lei lunar pentru 9-10 metri pătraţi. De cele mai multe ori, ne-au mărturisit unii dintre ei, îi plătesc la negru, fără acte, unui anume domn Viorel – omul de casă al senatorului PDL. Nu ştim în ce măsură această informaţie este reală, însă Garda Financiară ar putea avea un cuvânt de spus în aflarea adevărului şi stoparea acestei situaţii. Deţinem informaţii că Jurcan, împreună cu un consilier local PDL, care deţine şi el spaţii în Dovali au găsit metoda, prin care îi forţează pe comercianţi să nu plece din complex timp de mai mulţi ani. Unşi cu toate alifiile şmecheriilor finaciare şi ale chichiţelor judecătoreşti, cei doi au stipulat în contractele de chirie, că în eventualitatea în care una dintre părţi reziliază contractul înainte de termen, trebuie să-i plătească celeilalte părţi, ca despăgubiri, suma de 5000 euro. Ştim sigur că foarte mulţi comercianţi din Dovali doresc să plece din acest complex spre zone comerciale mult mai civilizate, dar le este teamă datorită acestei prevederi contractuale. Am consultat şi noi mai mulţi avocaţi, oameni ai legii, care ne-au spus că această prevedere este apă de ploaie în faţa judecătorilor, neavând nici o valoare. Aşadar, oamenii pot să plece oricând din Dovali.    

Declaraţii ale autorităţilor

• Daniela Ştefoane, director al Gărzii de Mediu Vâlcea: „Controale facem doar atunci când există sesizări, iar sesizări cu privire la activităţile din Complexul Dovali nu au fost. De fapt, complexul, în ansamblul său, nu necesită o supraveghere specială din partea Gărzii de Mediu. Să înţeleg că vreţi să faceţi o sesizare cu privire la ce se întâmplă în Compexul Dovali !?!” Stimată doamnă, vă rugăm să consideraţi acest articol, ca fiind o sesizare. Ştim că vă este teribil de greu să-l amendaţi pe senatorul Dorel Jurcan, preşedintele PDL Vâlcea, şeful dumneavoastră pe linie de partid. Suntem siguri că „nu veţi mişca un pai“. Probabil că de aceea aţi fost atât de ţâfnoasă şi la telefon…

• Colonel Adrian Mesescu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea: „Acolo, la Complexul Dovali, este o problemă mai veche. Noi controale facem în permanenţă, însă legislaţia din domeniu s-a schimbat, iar obiectivul a luat aviz înainte de modificarea legii. Acolo, sunt clădirile construite de vremea lui Ceauşescu, iar după aceea, în perioada 1992 – 1996, ele au fost avizate de noi de două ori: prima dată pentru întregul grup, iar a doua oară prin angajarea răspunderii de către Camera de Comerţ.

Ulterior, s-au construit acele clădiri metalice care nu necesită aviz de la Pompieri sau ISU. Firma care deţine complexul a încheiat contracte cu toate societăţile care activează acolo şi în care erau stipulate reglementări de prevenire a incendiilor. În luna februarie 2010, am efectuat un control la Complexul Dovali, am verificat zece firme şi am descoperit 62 de nereguli. Cu acest prilej, am aplicat cinci sancţiuni, dintre care trei amenzi în valoare totală de 6.000 lei. În 2009, a existat un incendiu minor care a fost stins rapid de către noi. Alte nereguli descoperite de noi au fost: lipsa stingătoarelor (două la o suprafaţă de 250 mp), inexistenţa unor locuri speciale de fumat, precum şi modul defectuos de eliberare a căilor de acces”.

• Primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu: „Întrucât clădirile, care aparţin Complexului Dovali, au fost construite în urmă cu mai mult de 20 ani, nu necesită nici o autorizaţie de construire sau de funcţionare de la primărie. Noi nu avem nici o treabă cu ce se întâmplă acolo pentru că este vorba de o proprietate privată”.

Am încercat să aflăm şi părerea senatorului Jurcan în legătură cu această situaţie. Din păcate, politicianul-afacerist este foarte greu de prins la telefon. Îl aşteptăm cu eventuale lămuriri oricând.

Leave a Response