|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Becşenescu-ANTARES a băgat în vizorul CNA două televiziuni locale 

Becşenescu-ANTARES a băgat în vizorul CNA două televiziuni locale

În urmă cu aproape un an, Consiliul Naţional al Audiovizualului a dispus intrarea de îndată în legalitate în privinţa spotului comercial pentru promovarea firmei de transport auto Antares difuzat de posturile de televiziune TV Etalon şi TV Vâlcea 1 din Râmnicu Vâlcea. Astfel, cei de la CNA au cerut ca acest spot să fie difuzat cu respectarea regulilor în materie de publicitate prevăzute de legislaţia audiovizuală, astfel încât interesele financiare ale publicului să nu fie afectate. Numai că mai există şi astăzi televiziuni locale care au ignorat acest avertisment al CNA şi care au continuat să difuzeze spotul Antares.

Dar iată ce au constatat cei de la CNA? Într-un ecran-slide, se prezintă schematic drumul Rm. Vâlcea-Bucureşti, însoţit de urmatoarele texte scrise: „Mergi cu 1 LEU la Bucureşti”, „Din Vâlcea la Bucureşti, cu 1 LEU călătoreşti”, „0250/730333. Sună acum şi primeşti promoţia!” şi „Antares Transport, prieten de cursă lungă”. Clipul este însoţit de următorul text sonor: „Din Vâlcea la Bucureşti, cu un leu călătoreşti. Antares Transport îţi arată prietenia şi te duce la Bucureşti cu un leu. Ai înţeles bine. Cu Antares Transport mergi la Bucureşti cu numai un leu. Un leu. Formează 0250/730333 şi convinge-te! Sună acum şi prinde promoţia! Antares Transport, prieten de cursă lungă!”

Din documentarea făcută de inspectorul teritorial al CNA, a rezultat că, de fapt, cei care sună la numărul de telefon indicat, află că pentru a obţine un bilet cu 1 leu trebuie să cumpere două bilete, dus şi întors, pe ruta Rm. Vâlcea – Bucureşti şi numai biletul pentru călătoria complementară („întors”) ar putea costa 1 leu. De asemenea, această promoţie nu este valabilă decât „în limita locurilor disponibile pentru cursele participante la promoţie”, condiţie care nu a fost menţionată în spot. Consiliul a mai constatat că, pe de o parte, în acest spot publicitar nu sunt prezentate integral toate informaţiile privind preţul acestui serviciu de transport auto, iar, pe de altă parte, nu sunt prezentate în mod complet şi corect condiţiile în care sunt prestate serviciile. Astfel, aşa cum rezultă din pliantul tipărit, condiţia de bază pentru a beneficia de ofertă este aceea de a achiziţiona obligatoriu două bilete, dus-întors, dintre care primul la preţul normal.

Membrii CNA a apreciat că o astfel de abordare este de natură să prejudicieze interesele publicului telespectator, care nu are posibilitatea să perceapă în mod corect oferta companiei Antares, pentru a putea decide în cunoştinţă de cauză, în calitate de potenţial consumator al serviciilor acesteia.

Leave a Response