Consiliul Local va aproba refacerea documentaţiei pentru atribuirea Arenelor Traian
• În cadrul unei şedinţe ordinare,
Consiliul Local va aproba refacerea documentaţiei pentru atribuirea Arenelor Traian
Marţi, 30 noiembrie 2010 este programată să se desfăşoare şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, şdeinţă care va avea pe ordinea de zi 26 de rapoarte şi proiecte de hotârâri plus punctul Diverse. Astfel, se vor dezbate şi aproba umrătoarele propuneri: avizare Plan Urbanistic de Detaliu „Imobil locuinţe colective strada Ostroveni 84” investitor Dumitrescu Constantin; aprobarea unor reglementări urbanistice ce vor fi preluate în reactualizare PUZ „Ostroveni Sud”; trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public în domeniul privat al municipiului şi aprobarea concesionării directe a acestora;
prelungirea unor contracte privind folosinţa temporară a unor suprafeţe de teren pentru amplasarea unor panouri indicatoare; prelungirea contractului de asociere în participaţiune cu SC Vladria SRL; prelungirea unui contract de închiriere; transmiterea în administrarea Direcţiei de Protecţie Socială a unui spaţiu în suprafaţă de 32,54 mp; aprobarea solicitării de preluare, cu titlu gratuit, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local a drumului forestier Sâmnicel şi a terenului aferent din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva;
completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 272 din 30.09 2009, referitoare la solicitarea de trecere a unui imobil – construcţii (Arenele Traian) şi teren aferent, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcţia pentru Sport Vâlcea în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local; realizarea investiţiei „Grădiniţa nr. 1 – Toţi Sfinţii”; modificarea anexei nr. 1 la contractul de delegare a gestiunii unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local;
aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie la obiectivul de investiţii „Reabilitare pod peste râul Olt”, în conformitate cu HG nr. 28/2008 şi a Ghidului Solicitantului POR 2007 – 2013 PIDU; actualizarea devizului general la obiectivul de investiţii „Reţea apă Colonia Nuci”; includerea proiectului „Sistem de management al traficului in municipiul Râmnicu Vâlcea” pe lista proiectelor de rezervă finanţabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013; stabilirea cotei ce revine bugetului local din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public date în administrarea altor instituţii; stabilirea şi aprobarea cotei pentru calculul impozitului pe clădiri de societăţile la care acţionar unic este municipiul Râmnicu Vâlcea, pe anul fiscal 2011;
aprobarea cotei pentru calculul impozitului pe clădiri datorat de instituţiile de spectacole care au în administrare sau folosinţă clădiri proprietate publică; aprobarea actului adiţional nr. 1 la Convenţia de parteneriat adoptată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 319/2009 în vederea asigurării sustenabilităţii proiectului „Centru de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara”; înfiinţarea serviciului public de asistenţă medico-socială pentru persoanele vârstnice din municipiul Râmnicu Vâlcea; adoptarea unor măsuri referitoare la prevenirea consumului de alcool în rândul tinenlor în municipiul Râmnicu Vâlcea; modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului; modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare al Direcţiei de Protecţie Socială; modificarea statului de funcţii al Teatrului municipal Ariel; acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea” doamnei Luminiţa Huţupan Dinu.