|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Reabilitarea Spitalului Judeţean Vâlcea va costa circa 74 milioane lei 

• Conform studiilor din proiectul tehnic,

Reabilitarea Spitalului Judeţean Vâlcea va costa circa 74 milioane lei

Marţi, 30 noiembrie, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat noua documentaţie tehnico-economică, faza proiect tehnic, pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea”. În principal, se prevede diminuarea valorii cu 22,1 milioane lei (5,1 milioane euro), de la 96,2 milioane lei, la 74 milioane lei. Durata de execuţie a lucrărilor a fost prelungită cu 6 luni, întrucât, prin proiectul tehnic prevede soluţia de executare pe orizontală a lucrărilor, astfel încât să se poată asigura accesul la blocul operator pe toată durata realizării lucrărilor.

Valoarea proiectului a fost redusă faţă de valoarea din documentaţia de atribuire a lucrărilor, întrucât preţurile materialelor din ofertele furnizorilor sunt mai scăzute în contextul crizei economico-sociale. Suprafaţa construită desfăşurată totală din proiectul tehnic este mai mare decât cea din documentaţie, întrucât prin proiectul tehnic mansarda se va transforma în spaţii cu destinaţie medicală. „Activitatea de pregătire a documentaţiei de atribuire a serviciilor de elaborare a proiectului tehnic, a detaliilor de execuţie şi a caietului de sarcini pentru execuţia lucrărilor precum şi a serviciilor de consultanţă a fost realizată în perioada ianuarie-aprilie 2010, fiind prevăzută în cererea de finanţare. Procedura de achiziţie publică a fost lansată în SEAP în luna aprilie 2010, fiind depusă şi rezolvată o contestaţie privind drepturile de autor. Contractul de servicii a fost încheiat în data de 16.08.2010 şi executat până pe 30.08.2010.

În vederea clasificării ca spital de urgenţă cu nivel de competenţă II A, conform adresei Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea trebuie să respecte, printre altele, şi criteriile privind existenţa unor secţii sau compartimente suplimentare. De asemenea, mansarda nu are aviz de funcţionare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vâlcea (ISU), întrucât nu respectă toate măsurile de încadrare a construcţiei în gradul I de rezistenţă la foc. Pentru diminuarea impactului negativ generat de reducerea numărului de paturi, coroborat cu condiţiile necesare obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu se impune transformarea mansardei în spaţii cu destinaţie medicală. Prin urmare, a fost demarată procedura de achiziţie directă pentru serviciile de elaborare a documentaţiei tehnice pentru transformarea mansardei în spaţii cu destinaţie medicală, însă toate ofertele au avut valori mai mari decât suma alocată.

În consecinţă, prin hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 114/29.10.2010, a fost suplimentată suma alocată acestei achiziţii. În urma reluării procedurii de achiziţie, contractul a fost încheiat cu acelaşi proiectant care a pregătit documentaţia tehnică pentru transformarea mansardei în spaţii cu destinaţie medicală, pe care a trebuit să o introducă în proiectul tehnic iniţial. În perioada septembrie-noiembrie 2010, proiectul tehnic a fost analizat de Comisia de Analiză şi de Comisia de Recepţie, fiind modificat şi completat de proiectant. În paralel, proiectul a fost supus aprobărilor şi avizărilor prevăzute de lege şi de certificatul de urbanism. Nu în ultimul rând, proiectul tehnic a fost supus analizei şi avizat de Consiliul Tehnico-Economic constituit la nivelul Consiliului Judeţean”, se menţionează printre altele în expunerea de motive a CJ Vâlcea. (P.C.)

Leave a Response