|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Vânzătorii de petarde, în afara legii 

Vânzătorii de petarde, în afara legii

Poliţia vâlceană atrage atenţia populaţiei că folosirea petardelor pentru distracţie poate genera accidente şi vătămări corporale grave. „Încălcarea prevederilor legale privind orice operaţiune cu obiecte pirotehnice din această categorie constituie după caz infracţiune sau contravenţie, fiind sancţionate ca atare de lege. Potrivit Legii 126/95 modificată şi completată cu Legea 406/2006 privind regimul materialelor explozive, confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte pirotehnice artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T1 şi T2 şi a pocnitorilor, petardelor, obiectelor zburătoare luminoase din clasa I, efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Persoanele juridice autorizate nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele pentru care au fost autorizate şi numai pentru uzul propriu şi în locuri autorizate, Conform Legii nr. 406/2006 şi nu pot comercializa către populaţie obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T1, T2, precum şi petarde, pocnitori şi obiecte zburătoare luminoase din clasa I. Persoanele fizice pot deţine şi folosi în perioada sărbătorilor de iarnă numai obiecte pirotehnice din clasa I cum ar fi: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle sau minisori. Comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a obiectelor pirotehnice din clasa I se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei, iar comercializarea în alte locuri decât cele autorizate se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei.

Comercializarea obiectelor pirotehnice către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei; neîndeplinirea condiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul obiectelor artizanale de distracţie, fabricate şi confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice, în limba română denumirea, clasa din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor conform legislaţiei în vigoare se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 lei; folosirea obiectelor pirotehnice în locuri interzise se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei; în cazul tulburării ordinii publice prin folosirea excesivă a obiectelor pirotehnice care provoacă zgomot se pedepseşte cu amendă de la 200 la 1.000 lei.

În cazul în care faptele sunt săvârşite de minori sub 14 ani se iau măsuri de sancţionare a părinţilor sau ocrotitorilor legali cu amendă de la 100 la 500 de lei.
în cazul în care sunt încălcate reglementările legale în vigoare cu privire la respectarea normelor de securitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind regimul materiilor explozive se vor lua măsuri pentru suspendarea, restrângerea sau retragerea autorizaţiei pentru activităţile de deţinere, transfer, transport, folosire ori comercializare a obiectelor pirotehnice. Ultima captură de petarde făcută de poliţişti a fost zilele trecute, când de la un bărbat din Constanţa, care se deplasa cu maşina în judeţul Vâlcea au fost confiscate la Drăgăşani 12.800 de bucăţi petarde şi 24 de bucăţi artificii, iar pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.31 din Legea 126/1995.

Leave a Response