|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Aurel Vlădoiu: “Şcolile româneşti devin feudele PDL!” 

Aurel Vlădoiu: „Şcolile româneşti devin feudele PDL!”

„Pactul naţional pentru educaţie” părea să aducă linişte şi dezvoltare în învăţământul românesc, adoptarea sa în concordanţă cu doleanţele profesorilor şi părinţilor fiind rezultatul unor consultări serioase. Din păcate, obiectivele principale ale acestui pact nu sunt respectate de Legea educaţiei naţionale, promulgată cu puţin timp în urmă de preşedintele Traian Băsescu. Deputatul social-democrat Aurel Vlădoiu explică cum au reuşit „specialiştii” ministrului-catastrofă Daniel Funeriu să strice tot ce s-a făcut bun pentru elevii şi studenţii din România: „Primul obiectiv al Pactului îl reprezenta modernizarea sistemului şi a instituţiilor de educaţie în perioada 2008-2013.

Actualul text de lege este rezultatul unei improvizaţii guvernamentale, iar noua lege a educaţiei nu numai că nu modernizează sistemul de învăţământ, dar îl feudalizează, prin politizarea nu numai a funcţiilor de conducere, ci a tuturor poziţiilor din sistem. Al doilea obiectiv privea partea financiară, prin «Pactul naţional pentru educaţie» propunându-se alocarea a 6% din PIB pentru educaţie şi 1% din PIB pentru cercetare. Majoritatea PDL-UDMR-UNPR a aprobat, însă, în Legea bugetului pentru 2011, alocarea a doar 3,2% din PIB pentru educaţie şi 0,37% din PIB pentru cercetare, acestea fiind cele mai mici valori din ultimii 20 de ani”. În ce priveşte repercusiunile directe ale noii legi a educaţiei asupra studenţilor, parlamentarul PSD a explicat că principiul „finanţării multianuale, pe cicluri şi programe de studii şi pe proiecte” în învăţământul universitar este în pericol din pricina subfinanţării sistemului, educaţia fiind pusă în faţa unor riscuri majore.

„Trebuie să amintim că, prin HG 1395 din 28 decembrie 2010, Guvernul Boc a decis să reducă cu 25% standardul de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2011″, a afirmat Aurel Vlădoiu. Deputatul PSD a mai ţinut să precizeze că noua lege a educaţiei nu prevede nici un mecanism prin care copiii dezavantajaţi din mediul rural să fie sprijiniţi pentru a fi integraţi în sistemul de educaţie, cu precădere în cel liceal. „Actualul guvern a tăiat alocaţiile elevilor de liceu din mediul rural, adică programul «Bani de liceu», iniţiat în perioada guvernului PSD. Prin eliminarea tuturor sporurilor pentru cadrele didactice din mediul rural şi zonele izolate, se reduce şansa elevilor din aceste zone de-a avea cadre didactice calificate şi, astfel, să beneficieze de-un învăţământ de calitate”, a conchis deputatul Vlădoiu.

Leave a Response